Sub ziua-n care toate se destramă,
Sub un tumult al crudelor concluzii,
Îţi mai rămâne-atât, de bună seamă,
Un dans al celor fără de refugii.
Îţi cauţi scena, drumul şi lumina
În rătăciri de suflet pătimaş,
Neîncetând să sorbi cu sete vina
De-a fi săgeată şi destin şi-arcaş.
E umbra vremii-n fiecare parte
A fiecărei părţi din ce suntem
Şi-un orologiu trist ne mai desparte
De dansu-n care, rând-pe-rând, cădem.
Se-ntâmplă multe-ntoarceri înapoi
Şi multe se consumă într-un dans,
Ca-ntr-o-ntâlnire-a cerului cu noi,
Când sufletul îşi caută balans.
Mişcări în pas cu vremea care-a fost,
Mai pun adaos viselor, în şoapte.
Simţind aşa, tăcut, din rost-în-rost,
Te-ntorci, mereu, la dansul tău de noapte.
Şi struna viorii încă mai respiră,
Mai poate oferi un ultim sorb
Din mult prea-încercata noastră vină,
Când îngerul de seară era orb.
Nu e nici mult şi nici puţin nu este
Să dai, din suflet, credit în avans.
Când toate se ter...
