DEMONUL - de Camelia Armati

Liniștea nopții spintecată-i de-un vaier de sirenă,
Salvarea în goană fuge pe strada-ngustă.
Mintea îmi zbate gândul cu sufletul antenă
Și inima mea pare că și-a desprins o crustă.

Ce trup s-o zbate-n chinuri la ceas târziu în noapte?
O viață s-o mai naște? Ori...poate merge-n moarte?
Ce gingașă făptură e în urlet ori în șoapte?
Ah, om plăpând, ca floarea ești-strivită într-o carte...

Nimica nu-i de tine, tu, umbră trecătoare
Care te zbați cu viața din zori spre-ntunecare...
Fragil ca sticla-mi pari când Moartea te pândește
Și-ascute coasa-ncet și numele-ți șoptește...

Mă înfior...Spitalul e alb și mut în noapte,
Ca stafia ce-adăpostește în albe văluri...moarte,
O găzduiește-n colțuri, și în pereți, și-n paturi,
Și ușile o țin în ele prin canaturi.

Parcă doar ea e vie în albul palid, trist,
Lumină neagră-ntre neoane...Ah, Moarte, te detest,
Căci vii întotdeauna rânjind a bucurie
Și coasa nu-ți lipsește, și fluieri melodie

Cu nume felurite și vârste tot la fel
Și nu ții cont vreodată-copil sau bătrânel...
Cum nu se frânge mâna când coasa o repezi
Și seceri viață verde ca pomii din livezi?

Când te apropii noaptea, ești mai hidoasă, parcă,
Și mă încearcă ura, Moarte, de tine mă încearcă!
În săli de operații, în colț, cu coasa-n mână,
Rânjești de disperații în alb ce-n cerc s-adună,

Să scape de durere, să vindece un om,
Să-l uiți măcar pe unul, tu, negru vis de demon!
Te plimbi, stăpână pe saloanele-nțesate,
Unde sunt mulți ce urlă și care te cheamă, Moarte!

Dar tu nu-i vrei pe-aceia! O, nu, tu vrei
Să chinuie mai mult, să-i ții pradă durerii,
Să te desfeți privindu-i cum se chircesc, nebuni
De suferință, deznădejde...și-aștepți până-i aduni.

Te-ndrepți așa de iute cu ascuțita coasă
Și seceri vieți în floare-parinților pe masă...
Tu, monstru hâd, cutremurat de ură,
Mânca-te-ar viermii odată, stârpitură!

Să vezi cum e când te retează altul,
Să urli și să suferi în noapte cât înaltul,
Să rogi să-ți vină Moartea și să nu ai de unde
Și-o veșnicie-n chinuri durerea te-o pătrunde!

Mi-e sufletul în ape...Dusă-i acum sirena,
Se zbate-n pieptu-mi, carne vie-inima...
Mă rog de viață bună și de sănătate,
Pentru cei dragi și pentru mine...
Iar pentru tine, Moarte, mă rog de moarte!