Ascult fluierul ce doineşte de dor
Şi sufletul dulce-mi îmbată
Doar frunzele codrilor parcă mai mor
Câteodată.
Privesc cu mirare spre cerul senin
Şi păsări măiastre se-arată
Doar îngeri în visele mele mai vin
Câteodată.
Ating cu-ncântare o cetină verde
De dor mă topesc înc-o dată
Doar aripa gândului meu se mai pierde
Câteodată.
Ce orbi mi-au fost ochii până acum
De tristeţe m-am lăsat secerată
Nu mai ştiam decât spre cer să-mi fac drum
Câteodată.
Minune e viaţa,scânteie divină
Pe sufletul meu e brodată
În fire de zâmbet s-a cusut cu lumină
Câteodată.
Alung azi tristeţea de mine departe
Mă las de lumin-alintată
Şi nu voi mai scrie-a deznădejdii carte
Niciodată.
3 nov.2011, Zăvoianu Vali
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu