Manzala Paul Augustin

Copacii dezbracati de frunze...
Ca niste maini mari si batrane,
Tin cerul sa nu cada pe noi.
Totul amorteste in cor,
Intr-o complicitate la inghet...

O fetita cu obrajii rosii ,
Sfidand monotonia peisajului
Isi cerne buclele blonde,
Scuturand o data cu fulgii...
Tot ce condamna omenirea
La sfarsit...

Doi cai flamanzi privesc in gol
Ar galopa dar nu au unde,
S-au terminat pana si orizonturile,
miroase a sfarsit si asta le zburleste coamele.
Si cand te gandesti ca tot acest lugubru,
Cenusiu,alb glaciar si....

ingenuncheaza in fata primului ghiocel!