Visător captiv în zile apuse,
mă frământ ca veşnic călător,
căutător, printre clipe scurse,
îmbătat hoinar-n lacrimi izvor…
În palmă-mi este el sufletul,
despicat în trecuta fericire,
printre degete curge ţipătul,
numai timpul are nemurire…
Înconjurat de vise şi umbre,
aşez pe altarul veşnicului eu,
spiritul în gânduri profunde,
ce le întâlnesc chiar mereu…
Gândul, e sclavul a ce va fi,
inima, stăpână a ce-a fost,
destinul, golul la ce aş voi,
speranţa, totul are un rost…
Vechi manuscris numit destin,
arată că-s veşnic elff ce cată,
şi se tot îmbată-n viitorul divin,
răsfoindu-i filele, la cea urmată…
Mă smulg din reveria păpădie,
doar nebunii cred în nemurire,
păşind sfios în dulce nostalgie,
cu viaţa îmi mai dau întâlnire…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu