Mi-a bătut la poarta clipei, Toamna cu acord de liră,
Îmbrăcată mai boemă, am crezut că-i o copilă...
Am rămas puţin uimită, neştiind cum s-o primesc
Fiindcă-i o distinsă doamnă,m-am gândit...să îi zâmbesc.
Am privit-o o secundă, printre fire de gherghină
Din azurul tinereţii, se pudrase cu lumină...
Iar din albul ce în vară, curcubeul desenează
Şi-a luat nuanţe focoase, care n-o intimidează.
Ocrul părului din frunze era răvăşit de vise,
Ce valsau dintr-un trecut, doar de timpuri interzise.
Coborând de pe tărâmul basmelor fără sfârşit,
În cascade lungi de bucle, care curg neostenit.
Ochii de-un smarald târziu, mă priveau cu nostalgie
Pe sub borul larg ţesut, din dulci fire de gutuie.
Genele, prelung întoarse, din tulpini de tufănică
O făceau să pară toată, vis purtat pe o aripă.
Un măr rumen ce furase, dintr-un mac toată culoarea
Buzele îi creionase, parfumând în treacăt zarea.
Ca atunci când îţi şopteşte, să te vrei nepământean
Plămădind lumini şi umbre, legănat de-al ei alean.
Glasul ei, fărâme frânte din iubiri neîmplinite
Fac din vânt şi plâns de aripi, ca şi zeii s-o imite
Coborând de printre aştri, rugă... pare vorba ei,
Ca mireasma primăverii, luată doar din flori de tei.
M-a luat domol de mână, fără s-o întreb ceva...
Presurându-mi peste gânduri, fire reci din bruma sa.
Îmi dau seama că nu-i glumă şi că viaţa nu-i poveste
Vreau să trăiesc toată clipa...ca şi toamna, una este.
Îmbrăcată mai boemă, am crezut că-i o copilă...
Am rămas puţin uimită, neştiind cum s-o primesc
Fiindcă-i o distinsă doamnă,m-am gândit...să îi zâmbesc.
Am privit-o o secundă, printre fire de gherghină
Din azurul tinereţii, se pudrase cu lumină...
Iar din albul ce în vară, curcubeul desenează
Şi-a luat nuanţe focoase, care n-o intimidează.
Ocrul părului din frunze era răvăşit de vise,
Ce valsau dintr-un trecut, doar de timpuri interzise.
Coborând de pe tărâmul basmelor fără sfârşit,
În cascade lungi de bucle, care curg neostenit.
Ochii de-un smarald târziu, mă priveau cu nostalgie
Pe sub borul larg ţesut, din dulci fire de gutuie.
Genele, prelung întoarse, din tulpini de tufănică
O făceau să pară toată, vis purtat pe o aripă.
Un măr rumen ce furase, dintr-un mac toată culoarea
Buzele îi creionase, parfumând în treacăt zarea.
Ca atunci când îţi şopteşte, să te vrei nepământean
Plămădind lumini şi umbre, legănat de-al ei alean.
Glasul ei, fărâme frânte din iubiri neîmplinite
Fac din vânt şi plâns de aripi, ca şi zeii s-o imite
Coborând de printre aştri, rugă... pare vorba ei,
Ca mireasma primăverii, luată doar din flori de tei.
M-a luat domol de mână, fără s-o întreb ceva...
Presurându-mi peste gânduri, fire reci din bruma sa.
Îmi dau seama că nu-i glumă şi că viaţa nu-i poveste
Vreau să trăiesc toată clipa...ca şi toamna, una este.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu