Desi sursa mea de inspiratie a fost o armonie de vers si culoare (da, Manzala Paul Augustin, despre originala ta poezie este vorba), ma tem ca experimentul meu e doar un talmes-balmes de vorbe spoite... Indurare, dragii mei! Sa nu ma criticati prea tare!
Din tacerea-ti violet am cules un gand albastru
Si-am privit incet spre cer catre-al noptii ocru astru.
Un fior de jad cuprinse inima mea zmeurie,
Caci tanjea turcoazu-mi suflet mai aproape sa te stie.
Vorbele-mi se prind in versuri si in rime ciresii
Si glasul meu te indeamna mai aproape sa imi vii.
Cand cu ochii-ti de absint ma privesti zambind feeric,
Ma topesc si ma scufund intr-al noptii intuneric.
Imi pictezi lapis-lazuli si-mi picuri acvamarin
Pe a sufletului panza ce se bucura din plin
De al mintii tale geniu si de-atingerea-ti maiastra.
Oare cum sa-ti multumesc c-ai deschis acea fereastra
Catre-o lume-n care visuri si sperante ivorii
Se-nghesuie sa-mi alunge orice temeri cenusii?
Lasa-ti fruntea argintie pe umarul meu opalin
Si da-mi zambetele toate, ca in palma sa le tin,
Caci promit ca n-am sa gadil al buzelor tale contur.
De-am sa-ncerc sa sorb o soapta impletita cu azur,
Sa stii ca doar noaptea bruna de furtu-mi e vinovata
Caci ma-mbata cu-al ei fosnet si ma ameteste-ndata.
Tot suspin de bucurie intr-o blonda incantare
Si-un murmur bej de chitara ma-nfioara-atat de tare
Ca ma tem sa nu te sperii si sa fugi grabit pe-alei
Ratacind printre iluzii cu subtil parfum de tei
Si gandind ca sunt nebuna si ca te-am vrajit pesemne
Si ca noaptea asta sigur o greseala tre’ sa-nsemne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu