Orașul vechi al tinereţii,
Orașul care ne-a unit,
Născut-a-n pieptul meu de piatră,
Iubita mea, frumoasă fată,
Un dor năprasnic, infinit.
Ȋl simt ȋn sufletul meu clar
De ploaia zâmbetelor tale,
Dar nu gândești al meu amar
Acum, c-a trecut timpul, iar
Aleile de noi sunt goale.
Să plouă numai pentru noi
Peste taverne mohorâte,
Și s-alergam mânaţi de ploi,
Cu trupuri reci, cu ochii goi
De lacrimi calde, frunze ude,
Să mai colind prin București,
Prin dansul parcurilor, toamna,
Să simt cât de frumoasă ești
Când te-ntâlnesc ȋn București
Și udă ţi-e de ploaie haina…
(Octavian, 2010)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu