Maestre, eşti prea mare pentru noi!
Noi nu te merităm aşa cum eşti!
Abia acum ţi-apreciem valoarea,
Abia acuma, când ne părăseşti.
Te-au îngropat în patimi şi minciună,
Ca versul tău să nu mai poată-ajunge
În inima românului, o armă
În care-ntreaga noastră ţară plânge.
Au îngropat valorile şi toată
Mândria unei naţii în nevoi,
Şi gratii pus-au zâmbetelor noastre
Şi-au aruncat speranţa la gunoi.
În nepăsări, pierdut-am demnitatea,
Şi de-aia toţi o duc atât de greu!
Domnul te-a luat prea repede, maestre!
A vrut să ne lovească Dumnezeu!
Nu am ştiut să reparăm respectul
Pentru valorile ce mult prea multe mor!
Nu inima din tine-a fost bolnavă,
Ci inima întregului popor.
(poezie scrisă la moartea marelui poet, 5 noiembrie 2010)
(Octavian, 2010)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu