Din nucleul Pământului, decupez un con de lumină
In care, mă exilez sacadată-n timp să prind rădăcini.
Venind dintr-o lume, pâlpâind tacit, trăiri în surdină
Expulzată dintr-un uter, haotic, ce-ncolţea mărăcini.
Din mantaua Pământului, plămădesc abis de vise noduţe
Ce ning si ingheaţă în ocru, planeta albastră la poli.
Cernându-mi în plete cascade- parfum, de albe-omătuţe,
Ţesându-mi pe trupul sfios, nesfârşitul ocean de fiori.
Din scoarţa Pământului, culeg noaptea speranţe diurne
Să pot jongla dur cu ele, pe-o tablă stacojie de şah,
Privind spre răsărituri apuse, sămanţa-i să conturne
Spre alte orizonturi fantastice, să-i fiu eu padişah.
Din conul de genune plin, se va naşte iarăşi Pământul,
Scăldând mister, în balsam de lumină ce-o avem a priori.
Dintre …El enigmatic, care iubeşte ocru adâncul
Si-o mine tăcută, care iubesc albul si-azurul din flori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu