Antiteza-nceputului, muşcă-n cuvinte…
Din lumina ce-ntunericul poartă.
Păşesc ruinată, pe cărări ce-ar promite
Că lumea urâtului e...splendida artă.
Gândesc fără gânduri, gonite-s în umbră ;
le chem la răstrişte... să-mi fie prefaţă.
Mă amuză câte-o mască veselă-sumbră...
Ce totuşi murind, te recheamă la viaţă .
Privesc cum trăim in lumi paralele...
Doar cer sau pământ ne mai este tangentă.
Risipim energii pământene, din stele...
Si noi între noi, n-avem congruentă.
Si totuşi mă risc; să zbor in rogvaiva genune
Cuvântul să-mi fie înger şi demon,
Duşmanul,care face din nimicuri minune.
Iar eu doar cu mine, întotdeauna să-mi semăn
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu