Ene Adrian Daniel - Colindul amintirii

Nori se-adună, vin grămadă,
Nopţile devin mai lungi,
În a timpului rocadă
Ploaia se transformă-n fulgi.

Toamna pleacă în cămară,
Iarna cade peste sat,
Peste tot, până spre seară
Covor alb s-a aşezat.

Doruri vin, gândul le cerne,
Stau la geam tăcut privesc,
Mantie de vis se-aşterne,
De pruncie-mi amintesc.

Cum plecam nebune cete
Cu colindul pe-nserat,
Ne-adunam băieţi şi fete
În ajunul de Ignat.

Până luna să dispară
Prin nămeţi făceam cărări,
Cu-n buhai şi o vioară
Dădeam tonul la urări!

Gerul aspru nu-l simţeam,
Stele mici luceau pe cer,
Cu căldură-n glas cântam
Pe la case ,,Leru-i ler''...

Ne muşcau adesea câinii
Înadins la poartă puşi,
Ce-i bogaţi erau stăpânii,
Nu doreau străini la uşi.

Ne primeau cu drag săracii,
Ei credeau în Moş Crăciun,
Scoteau din cuptor colacii
Calzi ca sufletul lor bun.

Un copil la uşă bate,
Deschid repede, tresar...
Întreabă dacă se poate
Un colind să-mi facă dar.

În ochi câtă fericire!
Mă priveşte, lăcrimez,
Parcă-s eu, o amintire,
Lângă el îngenunchez