Orb se născuse, fără Vederea de-afară, doar cu vederea dinlăuntru curată.
Copilăria şi-a petrecut-o la ţară, acolo unde niciodată orbului nu i se spune-Orbule!
Jucăriile lui, în casa bunicilor, erau cuvintele, umbrele lor...
Adolescent se îndrăgostise de Ea, de fata aceea ciudată, cu părul prelung-foşnitor, cu buzele de forma suspinului...
Şi ea îl iubea deopotrivă, cu bucuria şi tristeţea Poemului.
Între ei veşnicea Poezia.
Era în amurg.
Afară mirosea a fân cosit şi-a cântec de greier, acolo sus, pe Dealul nevinovat al iubirii lor.
Deodată ochii lui, ca două păsări speriate pe ram, au ţipat în lumină, învăţând pentru întâia oară să cânte...
Vedea cu vederea de-afară!
De singurătate şi teamă a strâns-o la piept, pe minunea aceea, ca pe un abur fierbinte, ireal, acolo, sub zarea înserării, murmurând printre lacrimile lui, cele dintâi:
- "Tu vezi ce văd eu?!"
Ea, sărutându-i ochii, în Cesul acela de taină, i-a răspuns înfiorată:
- "Eu văd ce n-ai văzut tu, te văd pe tine văzându-mă! Noi vedem şi ochii noştri au văzut dimpreună nevederea altora..."
Abia atunci a înţeles pe deplin de ce l-au izgonit din leagănul de-acasă părinţii, ei, domni undeva, într-un Oraş fără somn, pe el, blestemul dragostei lor...
Şi totuşi, în sufletul său prigonit, începu să i se facă dor de ei.
Dor de chipurile lor adevărate...
miercuri, 31 octombrie 2012
FEMEIE! - de Aurel Peteoaca
Femeie pentru tine am dezlantuit cuvinte,
Iar uneori te-am biciuit cu flori pe trup,
Ai sangele navalnic,despotic si fierbinte
In carnea ta vulcanii,din loc in loc ,erup.
Femeie,tie ti-am daruit un colt de cer,
Iar tu te-ai prefacut in stea incandescenta,
Beat de intuneric la lumina ta, timid , ader,
Si trupul meu iti plateste orice drept de renta.
Femeie,doar pentru tine am trait profund,
Femeie,tot pentru tine am pierdut razboaie,
Ca sunt stapan si rob,nici asta nu-ti ascund,
De dragul tau si astazi m-as tara in noroaie.
Femeie,esti ultima frontiera inca netrecuta
Si prima punte ce am trecut spre nemurire,
Coboara-n fiinta mea ,deznadejde si insulta,
Dar fii femeie cruce sfanta,sa rastignesc iubire.
Iar uneori te-am biciuit cu flori pe trup,
Ai sangele navalnic,despotic si fierbinte
In carnea ta vulcanii,din loc in loc ,erup.
Femeie,tie ti-am daruit un colt de cer,
Iar tu te-ai prefacut in stea incandescenta,
Beat de intuneric la lumina ta, timid , ader,
Si trupul meu iti plateste orice drept de renta.
Femeie,doar pentru tine am trait profund,
Femeie,tot pentru tine am pierdut razboaie,
Ca sunt stapan si rob,nici asta nu-ti ascund,
De dragul tau si astazi m-as tara in noroaie.
Femeie,esti ultima frontiera inca netrecuta
Si prima punte ce am trecut spre nemurire,
Coboara-n fiinta mea ,deznadejde si insulta,
Dar fii femeie cruce sfanta,sa rastignesc iubire.
Mare de nisip, - de Cătălin Codru
Lumina bate-n auriu...
Şi doruri mă-apasă,
În suflet am... îngheţ... pustiu,
Respir o ceaţă deasă.
Aşa era târziu şi-atunci,
Când mi-ai ucis o viaţă,
Iubita mea cu gene lungi...
Îmi erai dimineaţă.
Împrăştiai parfum de flori,
Când pasul tău uşor,
Se împletea de-atâtea ori,
În calea zilelor.
Mi-ai pus în vise un fior,
M-am ridicat cu tine,
Pierduta mea, nu mai am zbor,
... şi sunt străin de mine.
Dar nu-ţi mai spun de-acum nimic,
Am să mă sting... şi gata!
Mi-ai fost o mare de nisip,
Eu mi-am primit răsplata!
Şi doruri mă-apasă,
În suflet am... îngheţ... pustiu,
Respir o ceaţă deasă.
Aşa era târziu şi-atunci,
Când mi-ai ucis o viaţă,
Iubita mea cu gene lungi...
Îmi erai dimineaţă.
Împrăştiai parfum de flori,
Când pasul tău uşor,
Se împletea de-atâtea ori,
În calea zilelor.
Mi-ai pus în vise un fior,
M-am ridicat cu tine,
Pierduta mea, nu mai am zbor,
... şi sunt străin de mine.
Dar nu-ţi mai spun de-acum nimic,
Am să mă sting... şi gata!
Mi-ai fost o mare de nisip,
Eu mi-am primit răsplata!
A cata oara? - de Lacrimioara Lacrima
Inimioara. inimioara,
Pentru a cata, cata oara,
Gandul meu fuge la tine
Ca esti totul pentru mine?
Ziua trece mohorata,
Gandul meu la tin’ se uita
Chipul tau sa il zareasca,
Numai tie sa-ti zambeasca,
Si a cata, cata oara…
Viata mea e mai usoara?
De cand mana tu mi-ai luat
Buzele mi-ai sarutat…
Apoi spui cuvinte dulci,
Dragostea sa mi-o aduci,
In suflet mi-ai asezat-o
Doar el stie sa o poarte…
Ea e tot ce am mai scump
Rostul mi-e cat inca sunt,
O pastrez ca pe-o comoara
Pentru a cata, cata oara?
Am privit o stea, aseara,
Pentru a cata, cata oara?
Prin divin de cer si luna
Noi eram tot impreuna…
Prin racoarea-ntunecoasa
Lumina dragostea noastra,
Si in rasarit de soare
Pentru a cata, cata oara,
Dau simbol imbietor…
Stralucire unui dor?
Dor de tine sa te vad,
Gandul meu il tot culeg
Ca pe-o minunata floare
Pentru a cata, cata oara?
Dor de marea care-i mare
De valuri mangaietoare,
Dor de munti, dealuri, izvoare
De-a ta tandra alintare…
Toamna este fermecata
Aurie-i frunza toata…
De pe creanga a fost luata
Vantul, ploaia, o tot bate…
Pe pamant usor coboara…
Eu visez…a cata oara?
Oare e suficient o singura data ca sa realizezi ceva…sau ai nevoie de mai multe ori? Probabil ca atunci cand sentimentul(oricare ar fi el)este foarte puternic…sigur ca simti nevoia sa incerci de cate ori este posibil…
Pentru a cata, cata oara,
Gandul meu fuge la tine
Ca esti totul pentru mine?
Ziua trece mohorata,
Gandul meu la tin’ se uita
Chipul tau sa il zareasca,
Numai tie sa-ti zambeasca,
Si a cata, cata oara…
Viata mea e mai usoara?
De cand mana tu mi-ai luat
Buzele mi-ai sarutat…
Apoi spui cuvinte dulci,
Dragostea sa mi-o aduci,
In suflet mi-ai asezat-o
Doar el stie sa o poarte…
Ea e tot ce am mai scump
Rostul mi-e cat inca sunt,
O pastrez ca pe-o comoara
Pentru a cata, cata oara?
Am privit o stea, aseara,
Pentru a cata, cata oara?
Prin divin de cer si luna
Noi eram tot impreuna…
Prin racoarea-ntunecoasa
Lumina dragostea noastra,
Si in rasarit de soare
Pentru a cata, cata oara,
Dau simbol imbietor…
Stralucire unui dor?
Dor de tine sa te vad,
Gandul meu il tot culeg
Ca pe-o minunata floare
Pentru a cata, cata oara?
Dor de marea care-i mare
De valuri mangaietoare,
Dor de munti, dealuri, izvoare
De-a ta tandra alintare…
Toamna este fermecata
Aurie-i frunza toata…
De pe creanga a fost luata
Vantul, ploaia, o tot bate…
Pe pamant usor coboara…
Eu visez…a cata oara?
Oare e suficient o singura data ca sa realizezi ceva…sau ai nevoie de mai multe ori? Probabil ca atunci cand sentimentul(oricare ar fi el)este foarte puternic…sigur ca simti nevoia sa incerci de cate ori este posibil…
Se-nchină vântul ... de Ovidiu Oana-pârâu
Se-nchină vântul la altare
De clăi de fân pe dealuri scrise,
Cerşind iertări pentru proscrise
Rafale ce-au stârnit vâltoare.
Între fâneţe şi ocoale,
Frunzişuri murmură iertare
La ruga lui înălţătoare
De pale tresărind domoale.
Ca mir se-aşterne ploaia rece
Peste frunziş, pe clăi descânt
Tăceri se cern peste pământ.
Amin! Trei cruci! Şi vântul trece.
De clăi de fân pe dealuri scrise,
Cerşind iertări pentru proscrise
Rafale ce-au stârnit vâltoare.
Între fâneţe şi ocoale,
Frunzişuri murmură iertare
La ruga lui înălţătoare
De pale tresărind domoale.
Ca mir se-aşterne ploaia rece
Peste frunziş, pe clăi descânt
Tăceri se cern peste pământ.
Amin! Trei cruci! Şi vântul trece.
Cineva se uită la mine... - de Nicoară Nicolae-Horia
Cineva
se uită la mine
cum gândesc,
cum scriu,
cum tac.
Cineva
se uită la mine,
în totul
ce fac.
Eu,
câtă vreme
știu
că trăiesc,
îi voi face întotdeauna
pe
plac...
se uită la mine
cum gândesc,
cum scriu,
cum tac.
Cineva
se uită la mine,
în totul
ce fac.
Eu,
câtă vreme
știu
că trăiesc,
îi voi face întotdeauna
pe
plac...
Mulțumescu-ți, Doamne! - de Emil Marian
Eu mulțumescu-ți, Doamne,
Că din al tău prinos,
Printre-ale mele toamne,
Te uiți la păcătos.
Eu simt a TA iubire,
Și viața ce-o să vie,
Prin mine faci vorbire,
Și mi-ai dat poezie.
Cînd văd a lumii rele,
Inima-mi piept se frînge,
Arunc ochii spre stele,
Și-atunci doar unul plînge,
Căci celălalt zărește
Speranța printre nori,
În CEL ce TE iubește
Tot timpul, chiar de mori.
Și plin de-a TA iubire,
Mă-ntorc atunci în lume,
Să fac mereu vorbire,
De TINE și-al TĂU NUME:
Probabil c-alte soarte
Nu sunt, c-am multe toamne,
Da’-ntr-una pîn’ la moarte,
Eu mulțumescu-ți, Doamne!
Că din al tău prinos,
Printre-ale mele toamne,
Te uiți la păcătos.
Eu simt a TA iubire,
Și viața ce-o să vie,
Prin mine faci vorbire,
Și mi-ai dat poezie.
Cînd văd a lumii rele,
Inima-mi piept se frînge,
Arunc ochii spre stele,
Și-atunci doar unul plînge,
Căci celălalt zărește
Speranța printre nori,
În CEL ce TE iubește
Tot timpul, chiar de mori.
Și plin de-a TA iubire,
Mă-ntorc atunci în lume,
Să fac mereu vorbire,
De TINE și-al TĂU NUME:
Probabil c-alte soarte
Nu sunt, c-am multe toamne,
Da’-ntr-una pîn’ la moarte,
Eu mulțumescu-ți, Doamne!
Scrisoare II - de Boris Ioachim
...Şi, s-ar putea să fie, chiar ultima scrisoare –
Căci semne de la tine, nu vin, nu se arată...
O scriu cu-n fel de calmă, dar tristă nepăsare
Citind-o, nu-ţi va spune, cum îţi spunea odată:
„Mi-e dor de-a ta privire, de voioşia ta
De gura ta frumoasă – de calda-i răsuflare...”
Azi mi te-am scos din suflet – cu greu – dar, totuşi, da,
Te-am scos de tot din mine – durerea nu mai doare.
Te uită, afară-i toamnă – e chiar toamnă în toi
Şi gros covor de frunze pe alei se tot aşează...
Ştiu, simt că îmi lipseşte cuvântu-acesta: „doi” –
Dar împărţirea-i simplă: de-i „unu” – ce contează?!
Mă plimb, singur cu mine – de mână nu mă ţin! –
Greu mi-amintesc de palma ta fină, arzătoare...
Într-adevăr, din zare, cu norii vineţi vin
Neînţelese doruri de-o dulce sărutare.
Singurătatea-mi sapă privirea-nceţoşată –
Să fie pâcla toamnei, sau mustul ochilor?! –
Ce-a fost, n-o să mai fie, îmbietoare fată,
Căci dorul meu de tine – o dată a fost dor.
...Nu s-ar putea – chiar este – o ultimă scrisoare,
Căci semne de la tine, n-aştept, precum odată...
Am scris-o cu tristeţe, dar calmă nepăsare –
Te uită, afară toamna, cum colţii şi-i arată...
Căci semne de la tine, nu vin, nu se arată...
O scriu cu-n fel de calmă, dar tristă nepăsare
Citind-o, nu-ţi va spune, cum îţi spunea odată:
„Mi-e dor de-a ta privire, de voioşia ta
De gura ta frumoasă – de calda-i răsuflare...”
Azi mi te-am scos din suflet – cu greu – dar, totuşi, da,
Te-am scos de tot din mine – durerea nu mai doare.
Te uită, afară-i toamnă – e chiar toamnă în toi
Şi gros covor de frunze pe alei se tot aşează...
Ştiu, simt că îmi lipseşte cuvântu-acesta: „doi” –
Dar împărţirea-i simplă: de-i „unu” – ce contează?!
Mă plimb, singur cu mine – de mână nu mă ţin! –
Greu mi-amintesc de palma ta fină, arzătoare...
Într-adevăr, din zare, cu norii vineţi vin
Neînţelese doruri de-o dulce sărutare.
Singurătatea-mi sapă privirea-nceţoşată –
Să fie pâcla toamnei, sau mustul ochilor?! –
Ce-a fost, n-o să mai fie, îmbietoare fată,
Căci dorul meu de tine – o dată a fost dor.
...Nu s-ar putea – chiar este – o ultimă scrisoare,
Căci semne de la tine, n-aştept, precum odată...
Am scris-o cu tristeţe, dar calmă nepăsare –
Te uită, afară toamna, cum colţii şi-i arată...
Sudare - de Costel Suditu
Şi două bucăţi de fier se pot iubi.
Atunci când se întâmplă să se îndrăgostească,
Vor clocoti,
Să se contopească.
Şi aşa, de atunci, vor avea de toate
Necăsătorite,
Că doar sunt sudate.
Atunci când se întâmplă să se îndrăgostească,
Vor clocoti,
Să se contopească.
Şi aşa, de atunci, vor avea de toate
Necăsătorite,
Că doar sunt sudate.
marți, 30 octombrie 2012
Paradigmă de Veronica Simona Mereuta
faţă văzută a lumii din înaltul aşteptărilor
ce se pot avea de la ce-ţi rămâne al tău
dincolo de humă sau ...humus
felul de mâncare aşezat la voia întâmplătorului arbitru
şi nu a celui liber
crezând că eşti mai mult
decât o cu minte bucată de lut
bun doar de luat în pasul cuceritorului
mă gândeam să-ţi amintesc
ploile nu sunt doar aşternut de iluzii
precum lacrimile pansament de obraz rănit
nu-mi e străin fulgerul
iar dacă-l iubesc aceasta va rămâne între noi
aşa cum nu te aştepta să iasă fum de unde nu-i focul aprins
unele făpturi îşi încondeiaza supravieţuirea
în aşa fel încât să poţi crede că e viaţă
şi nu un dor nesfârşit de poveste
ce se pot avea de la ce-ţi rămâne al tău
dincolo de humă sau ...humus
felul de mâncare aşezat la voia întâmplătorului arbitru
şi nu a celui liber
crezând că eşti mai mult
decât o cu minte bucată de lut
bun doar de luat în pasul cuceritorului
mă gândeam să-ţi amintesc
ploile nu sunt doar aşternut de iluzii
precum lacrimile pansament de obraz rănit
nu-mi e străin fulgerul
iar dacă-l iubesc aceasta va rămâne între noi
aşa cum nu te aştepta să iasă fum de unde nu-i focul aprins
unele făpturi îşi încondeiaza supravieţuirea
în aşa fel încât să poţi crede că e viaţă
şi nu un dor nesfârşit de poveste
Urme pe oglindă de Boeru Valentin
De ce sunt înciudat astăzi pe mine?
M-am mulţumit întruna cu puţin.
Cu traiul zilnic, simplu…
Cu doza mea de chin,
Oftând prelung, refren între suspine.
Am depăşit mereu cu nodu-n gât,
Obstacole, răscruci spre pante line.
Am spus mulţam, e bine şi atât,
Fără să număr restul,
Primeam ce se cuvine!
Lăsam impresia greşită, că nu-nţeleg,
Când studiat atent,
Poate cu rea credinţă,
Mi se cerea tăcere, respect şi pocăinţă,
Prin ghicitori tembele,
Cu scop să le dezleg.
Dar n-am fost prost deloc,
Nici chiar pentr-o clipită.
Am măsurat atent,
Ştiind ceea ce fac.
Am dibuit măsura dintre cojoc şi ac,
Punctând mereu cu forţa potrivită.
Dar câţi din lumea asta n-au pătimit la fel?
Şi câţi din ei au spus că-i dreaptă plata?
Un şir bombănitor,
Un lanţ ca de oţel,
În care se reflectă,
Zbătându-se legată,
Fără scăpare, soarta.
M-am mulţumit întruna cu puţin.
Cu traiul zilnic, simplu…
Cu doza mea de chin,
Oftând prelung, refren între suspine.
Am depăşit mereu cu nodu-n gât,
Obstacole, răscruci spre pante line.
Am spus mulţam, e bine şi atât,
Fără să număr restul,
Primeam ce se cuvine!
Lăsam impresia greşită, că nu-nţeleg,
Când studiat atent,
Poate cu rea credinţă,
Mi se cerea tăcere, respect şi pocăinţă,
Prin ghicitori tembele,
Cu scop să le dezleg.
Dar n-am fost prost deloc,
Nici chiar pentr-o clipită.
Am măsurat atent,
Ştiind ceea ce fac.
Am dibuit măsura dintre cojoc şi ac,
Punctând mereu cu forţa potrivită.
Dar câţi din lumea asta n-au pătimit la fel?
Şi câţi din ei au spus că-i dreaptă plata?
Un şir bombănitor,
Un lanţ ca de oţel,
În care se reflectă,
Zbătându-se legată,
Fără scăpare, soarta.
VINDECARE... - de Nicoară Nicolae-Horia
Ţi-aduci aminte când eram copii,
Cum ne ţinea pe braţele ei luna,
Mâinile tale vindecă, nu ştii?
Aşa îmi spui mereu şi-ntotdeauna.
Când ele îţi alunecă încet
Pe fruntea ta, pe gânduri şi pe toate,
Mâinile acestea de Poet,
Te vindecă, iubito, de păcate.
Nu le strivi acum la pieptul tău,
Ca mugurii, aşa sunt de plăpânde,
De n-or mai fi o să îţi pară rău,
N-o să mai ai de cine te ascunde...
Cum ne ţinea pe braţele ei luna,
Mâinile tale vindecă, nu ştii?
Aşa îmi spui mereu şi-ntotdeauna.
Când ele îţi alunecă încet
Pe fruntea ta, pe gânduri şi pe toate,
Mâinile acestea de Poet,
Te vindecă, iubito, de păcate.
Nu le strivi acum la pieptul tău,
Ca mugurii, aşa sunt de plăpânde,
De n-or mai fi o să îţi pară rău,
N-o să mai ai de cine te ascunde...
luni, 29 octombrie 2012
POARTA - de Camelia Armati
Azi morții îmi sunt vii și viii îmi sunt morți,
Dar toți se bat, se bat încet în cuiele din porți
Și unii altora-și adună valurile reci
Când, spânzurați de vise, nu știi să îi alegi.
Iar cel ce-i mort îți pare viu, că-l doare,
Când cuiul intră-n carnea-i urât mirositoare,
Iar viul are fața pală, galbenă, de mort
Și nu se mișcă, nu visează, e inert.
E-atât de grea, de plină toată poarta,
Că lemnul picură din el cu sete moartea
Și curge râuri, râuri negre-n jos
Și urlă-atunci când crapă otrăvit de-atât prisos.
Iar cuiele se-nfig tot singure în carne:
În mâini, picioare, fețe, în inimi, prin lucarne
Și urletele spintecă un cer și-un vis,
În pomenirea neagră a unui rai promis.
Se clatină și se privesc și sunt ferestre goale,
În saltul lor hâd și grotesc de muți fără țignale.
E poarta care-adună, ne leagănă în scânduri,
Pe vii, ca și pe morți, mereu morți în adâncuri.
Iar cuiele-s tot ascuțite și ruginite-n sânge,
În gura morții vii aud doar urlete și plângeri.
E poarta din infern cu viii și cu morții,
E-o poartă. Stau, mă uit, sunt mii și mii de porți.
Dar toți se bat, se bat încet în cuiele din porți
Și unii altora-și adună valurile reci
Când, spânzurați de vise, nu știi să îi alegi.
Iar cel ce-i mort îți pare viu, că-l doare,
Când cuiul intră-n carnea-i urât mirositoare,
Iar viul are fața pală, galbenă, de mort
Și nu se mișcă, nu visează, e inert.
E-atât de grea, de plină toată poarta,
Că lemnul picură din el cu sete moartea
Și curge râuri, râuri negre-n jos
Și urlă-atunci când crapă otrăvit de-atât prisos.
Iar cuiele se-nfig tot singure în carne:
În mâini, picioare, fețe, în inimi, prin lucarne
Și urletele spintecă un cer și-un vis,
În pomenirea neagră a unui rai promis.
Se clatină și se privesc și sunt ferestre goale,
În saltul lor hâd și grotesc de muți fără țignale.
E poarta care-adună, ne leagănă în scânduri,
Pe vii, ca și pe morți, mereu morți în adâncuri.
Iar cuiele-s tot ascuțite și ruginite-n sânge,
În gura morții vii aud doar urlete și plângeri.
E poarta din infern cu viii și cu morții,
E-o poartă. Stau, mă uit, sunt mii și mii de porți.
Iarna de Irina Nedelciu
Un chiot... se aude-n zare,
Când fulgi răsleţi cobor din care,
Îmbrăţişând cu drag, pământul
Ce stă uimit, pierdut cu gândul.
Iar vântul, într-un larg avânt
Ne biciuie obraz plăpând,
Pictând voios, în frenezie
Cu roşu aprins, în fantezie!
E armonie de splendoare!
Cu stele mici, strălucitoare,
Ce zboară, zboară-n plutitoare,
Cu zâna lor fermecătoare...
Ce ne zâmbeşte, cu fineţe
Şi-n albul pur ne dă bineţe,
Cântând cu glasul ei, suav
Acorduri de colind mai brav.
Aşa ne-ndeamnă să dansăm
Şi veseli s-o apaudăm,
Sub jocul fulgilor de nea
Ce ne sărută cu perdea.
Când fulgi răsleţi cobor din care,
Îmbrăţişând cu drag, pământul
Ce stă uimit, pierdut cu gândul.
Iar vântul, într-un larg avânt
Ne biciuie obraz plăpând,
Pictând voios, în frenezie
Cu roşu aprins, în fantezie!
E armonie de splendoare!
Cu stele mici, strălucitoare,
Ce zboară, zboară-n plutitoare,
Cu zâna lor fermecătoare...
Ce ne zâmbeşte, cu fineţe
Şi-n albul pur ne dă bineţe,
Cântând cu glasul ei, suav
Acorduri de colind mai brav.
Aşa ne-ndeamnă să dansăm
Şi veseli s-o apaudăm,
Sub jocul fulgilor de nea
Ce ne sărută cu perdea.
Adevăruri de Irina Nedelciu
Din jur ne pleacă oameni dragi,
Într-o secundă! Geaba tragi!
De vreo speranţă ca-ntr-o zi,
Să-i vezi din nou, strigând: să vii!
Sunt clipe, când, îţi aminteşti
De ei, stând seara la poveşti,
Cu un prieten bun şi drag
Ce a sosit în seară, cald.
Atunci, cu o durere arsă
Îţi spui că: viaţa nu e brează!
E doar o tonă de tristeţe
Şi lacrimi, care cad pe feţe.
Într-o secundă! Geaba tragi!
De vreo speranţă ca-ntr-o zi,
Să-i vezi din nou, strigând: să vii!
Sunt clipe, când, îţi aminteşti
De ei, stând seara la poveşti,
Cu un prieten bun şi drag
Ce a sosit în seară, cald.
Atunci, cu o durere arsă
Îţi spui că: viaţa nu e brează!
E doar o tonă de tristeţe
Şi lacrimi, care cad pe feţe.
*** de Ene Adrian Daniel
Vai ce frig este in casa
Stau la masa
Lumanarea mi s-a stins
La fereastra sufla vantul
Fac pe sfantul
Aura mi s-a aprins
Vai acuma ce caldura
Dau din gura
Si citesc un acatist
Sa-i cocleasca si sa-i moara
Crunt sa-l doara
Undeva pe centralist
Stau la masa
Lumanarea mi s-a stins
La fereastra sufla vantul
Fac pe sfantul
Aura mi s-a aprins
Vai acuma ce caldura
Dau din gura
Si citesc un acatist
Sa-i cocleasca si sa-i moara
Crunt sa-l doara
Undeva pe centralist
Omul fără timp... de Nicoară Nicolae-Horia
Omul fără de timp e sărac,
Cu toată averea lui adunată
Clipă de clipă, veac după veac,
Nu-l va putea cumpăra niciodată.
Timpul, fără de Om, la ce bun?
În sinea lui nici nu există,
Poemul acesta, bezmetic, nebun,
Folosiţi-l mereu de batistă.
Iertaţi-mi, din toate, excesul de zel,
Cât am în plus, fie-vă lipsă!
„Nu va mai fi Timp”, spune el,
Îngerul acela din Apocalipsă.
Adeseori îmi vine prin vine să tac,
Şi tăcerea aceasta e o poveste-
Omul fără de timp e sărac,
Cel fără Dumnezeu, unde este?
Cu toată averea lui adunată
Clipă de clipă, veac după veac,
Nu-l va putea cumpăra niciodată.
Timpul, fără de Om, la ce bun?
În sinea lui nici nu există,
Poemul acesta, bezmetic, nebun,
Folosiţi-l mereu de batistă.
Iertaţi-mi, din toate, excesul de zel,
Cât am în plus, fie-vă lipsă!
„Nu va mai fi Timp”, spune el,
Îngerul acela din Apocalipsă.
Adeseori îmi vine prin vine să tac,
Şi tăcerea aceasta e o poveste-
Omul fără de timp e sărac,
Cel fără Dumnezeu, unde este?
Noapte de Toamna... de Lacrimioara Lacrima
Prin panza noptii cea albastra
Printr-o privire ating stele
Gandind doar la iubirea noastra
Un murmur e-n soaptele mele,
Iar luna-n zambet straluceste
In taina linistii profunde
Doar vantul parca-mpartaseste
Un farmec care il ingana
Cu-o adiere blanda bate
Rostogolind frunze pe jos,
Covorul miscator se-abate
Pe sub copaci, in galben luminos,
O poezie-n noapte se va naste
In ritm tarziu prin vers rimat
O dragoste ne e partasa
Iar strofele s-au inramat
Intr-un aspect ce-a limpezit
Un vis de noi ce-a fost visat
De a iubi si a fi iubiti
Cat e acum de adevarat…
Tristetea sta in ceas tarziu
Clipa se duce, e trecatoare,
Dar sufletul nu mi-e pustiu
Iubirea noastra nu e muritoare!
Deschid fereastra cat mai larg
Un aer rece sa ma-mbete
Se misca umbre-acolo-n parc
Sub crengi de pom, ca niste plete,
Se aude sunetul de apa
Atat de vag, e-o mangaiere,
De-ar fi sa-mi fii mereu aproape
Te-as strange-n brate cu putere,
Desi, prefer tandrete aleasa
Atingeri moi, calde si pure,
Iubirea mea, ce-i patimasa
Saruturi multe vrea sa-ti fure,
Apoi, vom legana in somn
Vise, ce-n toamna ostenita
Canturi de pasari care dorm
Emotie de dor…nerisipita…
Noaptea cand se va-mprastia
In zarea cea nemarginita
Ziua nu va intarzia
In val de bruma garnisita
Nici ceata nu va reusi
Sa rataceasca dragostea
Nici ploi ce iute vor sosi
In noaptea toamnei reflecta inima…
Noaptea intra prin fereastra, printr-o toamna de arama, nu si in dragostea noastra…ne iubim chiar fara teama…ceasul se intoarce-n noapte, noi simtim miros de frunze, elegie-n frunze moarte…zambet vom avea pe buze…
Printr-o privire ating stele
Gandind doar la iubirea noastra
Un murmur e-n soaptele mele,
Iar luna-n zambet straluceste
In taina linistii profunde
Doar vantul parca-mpartaseste
Un farmec care il ingana
Cu-o adiere blanda bate
Rostogolind frunze pe jos,
Covorul miscator se-abate
Pe sub copaci, in galben luminos,
O poezie-n noapte se va naste
In ritm tarziu prin vers rimat
O dragoste ne e partasa
Iar strofele s-au inramat
Intr-un aspect ce-a limpezit
Un vis de noi ce-a fost visat
De a iubi si a fi iubiti
Cat e acum de adevarat…
Tristetea sta in ceas tarziu
Clipa se duce, e trecatoare,
Dar sufletul nu mi-e pustiu
Iubirea noastra nu e muritoare!
Deschid fereastra cat mai larg
Un aer rece sa ma-mbete
Se misca umbre-acolo-n parc
Sub crengi de pom, ca niste plete,
Se aude sunetul de apa
Atat de vag, e-o mangaiere,
De-ar fi sa-mi fii mereu aproape
Te-as strange-n brate cu putere,
Desi, prefer tandrete aleasa
Atingeri moi, calde si pure,
Iubirea mea, ce-i patimasa
Saruturi multe vrea sa-ti fure,
Apoi, vom legana in somn
Vise, ce-n toamna ostenita
Canturi de pasari care dorm
Emotie de dor…nerisipita…
Noaptea cand se va-mprastia
In zarea cea nemarginita
Ziua nu va intarzia
In val de bruma garnisita
Nici ceata nu va reusi
Sa rataceasca dragostea
Nici ploi ce iute vor sosi
In noaptea toamnei reflecta inima…
Noaptea intra prin fereastra, printr-o toamna de arama, nu si in dragostea noastra…ne iubim chiar fara teama…ceasul se intoarce-n noapte, noi simtim miros de frunze, elegie-n frunze moarte…zambet vom avea pe buze…
Dorul – Roib - de Ovidiu oana-pârâu
Mă cheamă
Dorul – Roib
să îl încalec
şi să pornim
spre tărâmul
elizeelor tale
chemări.
Truda,
i-o vom hrăni
cu pajişti
de trupuri,
îl vom adăpa
în zori
cu sudoarea
regăsirii
şi-l vom veghea
priponit
în iatacul iubirii.
Dorul – Roib
să îl încalec
şi să pornim
spre tărâmul
elizeelor tale
chemări.
Truda,
i-o vom hrăni
cu pajişti
de trupuri,
îl vom adăpa
în zori
cu sudoarea
regăsirii
şi-l vom veghea
priponit
în iatacul iubirii.
sâmbătă, 27 octombrie 2012
OCTOMBRIE GATA - de Oană Stefan Valentin
Crengile
Plâng troznit
A alb rece.
Unele frunze
Mor devreme,
Drept, verde.
Caii au acum
Culoarea toamnei
În galop.
Ceața rupe
Petală cu petală
Căldura culorii.
Până la piele
Ne tremură ploaia
Din gânduri
Și gheața
Are nerăbdarea vie
De moarte
Renăscută.
Plâng troznit
A alb rece.
Unele frunze
Mor devreme,
Drept, verde.
Caii au acum
Culoarea toamnei
În galop.
Ceața rupe
Petală cu petală
Căldura culorii.
Până la piele
Ne tremură ploaia
Din gânduri
Și gheața
Are nerăbdarea vie
De moarte
Renăscută.
URÂȚI-MĂ! - de Camelia Armati
Urâți-mă de vreți să fiți mai drepți,
Pe scena vieții aclamați, urâți-mă-nțelepți!
În mijloc este stâlpul pe unde vine-o rană,
De el legat e ciobul ce-a fost cândva o cană.
Urâți-mă, vă spun! De-o creangă de alun
Atârn- e frânghia cruzimii dată cu săpun...
O iarbă ascuțită crește și îmi sfărâmă talpa,
Urâți-mă, jucându-vă de-a Baba-Oarba!
Îmi cresc din palme șerpi care le leagă,
De stâlpul infamiei, de stâlpul ce mă pradă
Și i-aș strivi...Urâți-mă, căci nu pot,
Să beau sângele-otravă ca pe un compot!
Spinarea-mi este dreaptă și măduva așteaptă,
Să cadă peste mine betonul dintr-o treaptă,
Să mă strivească ura care-i în dumneavoastră.
Urâți-mă! Sunt buruiana dintr-o glastră!
Sunt cel mai aspru glas care vă-njură,
Sunt floarea albă cu chip de stârpitură,
Urâți-mă și dați-mi peste gură,
Cu iarna ce mă ninge-n armătură!
Urâți-mă, de vreți să fiți mai drepți
Și rupeți pomii ce-s albiți la piepți,
Apoi le faceți groapa mai adâncă,
Să nu se scoale, ori să se mai plângă!
Urâți-mă! Urâți-mă, vă spun! Acum!
Tăiați aripa și-azvârliți-mă în drum,
Să nu mai știe apa cui îi este sete,
Să curgă peste tot și să înmoaie pietre!
Sunt lucrul veșnic inutil, sunt Nicăieri
Și ieri am fost Niciunde, voi mâine veți fi meri
Ce înfloresc la geam și florile-s cu ochi,
Ce-admiră-o buruiană. Scuipați-o! De deochi...
Pe scena vieții aclamați, urâți-mă-nțelepți!
În mijloc este stâlpul pe unde vine-o rană,
De el legat e ciobul ce-a fost cândva o cană.
Urâți-mă, vă spun! De-o creangă de alun
Atârn- e frânghia cruzimii dată cu săpun...
O iarbă ascuțită crește și îmi sfărâmă talpa,
Urâți-mă, jucându-vă de-a Baba-Oarba!
Îmi cresc din palme șerpi care le leagă,
De stâlpul infamiei, de stâlpul ce mă pradă
Și i-aș strivi...Urâți-mă, căci nu pot,
Să beau sângele-otravă ca pe un compot!
Spinarea-mi este dreaptă și măduva așteaptă,
Să cadă peste mine betonul dintr-o treaptă,
Să mă strivească ura care-i în dumneavoastră.
Urâți-mă! Sunt buruiana dintr-o glastră!
Sunt cel mai aspru glas care vă-njură,
Sunt floarea albă cu chip de stârpitură,
Urâți-mă și dați-mi peste gură,
Cu iarna ce mă ninge-n armătură!
Urâți-mă, de vreți să fiți mai drepți
Și rupeți pomii ce-s albiți la piepți,
Apoi le faceți groapa mai adâncă,
Să nu se scoale, ori să se mai plângă!
Urâți-mă! Urâți-mă, vă spun! Acum!
Tăiați aripa și-azvârliți-mă în drum,
Să nu mai știe apa cui îi este sete,
Să curgă peste tot și să înmoaie pietre!
Sunt lucrul veșnic inutil, sunt Nicăieri
Și ieri am fost Niciunde, voi mâine veți fi meri
Ce înfloresc la geam și florile-s cu ochi,
Ce-admiră-o buruiană. Scuipați-o! De deochi...
Se schimbă ora... - de Nicoară Nicolae-Horia
E-atâta veșnicie între noi,
Nici nu mai știu în care viață sunt,
Nu te uita ca Sara înapoi-
Se schimbă Ora, cea de pe pământ!
Atunci a fost Sodoma și Gomora,
Clipa aceea încă o ascult,
În noaptea asta ți se schimbă Ora
Și-o să dormim puțin, puțin mai mult...
Sonet LXXV - de Ovidiu Oana-pârâu
(... îngemănat în frescă)
Când m-am născut -o pată oarecare
pe şevaletul verii-abia pornite-
zălude moaşe, false ursitoare
mi-au proorocit doar zile fericite.
Primul Răpciune, tors de prima toamnă,m-a'nfăţişat minuscul fir de iarbă;
cei de apoi, zeloşi, pe rând condamnă
neverde crud, sub ruginiu să-l piardă.
Şi l-au răpus. Pe tâmple azi se'alintă
dalbi ghiocei pudraţi de sfântul soare
chiar de-ar dori ei nu mai pot să mintăclepsidra văduvită de culoare.
Urmându-şi mut pornirea lui burlescă,
Zugravul orb ma'ngemănat în frescă.
17.10.2012
Eşti frumuseţea clipelor mele - de Dan Lucian Corb
Eşti frumuseţea clipelor mele
Simt fericirea cu l
acrimi de-argint,
Lângă tine pot atinge stele
Lângă tine e dor şi alint.
Eşti murmurul dragostei pure
Mi-eşti cantecul dalb al zorilor,
Lângă tine simt dragostea care
E ca dulcea mireasm-a florilor.
Eşti tot ce-am visat cândva
Mi-eşti şoapta lină a serilor,
Lânga tine, buze de catifea
Lânga tine văd sensul culorilor.
Eşti dorinţa mea nesfârşită
Pasiunea, cuvântul cald, dorul,
Lânga tine mi-e inima liniştită
Desluşind fineţea şi-amorul.
7 iulie 2012 Aleşd
Toarnă-mi - de Cătălin Codru
Toarnă-mi vin în călimară,
Să te-mbeţi cu-a mea trufie,
Slovele să nu-mi mai moară,
Rătăcite-n veşnicie!
Toarnă-mi visele în noapte,
Dacă poţi, fă-le femei,
Şi din ochii-nchişi să-mi sară,
Ca-ntr-o vrajă ochii ei!
Toarnă-mi repede parfumuri,
Viaţa asta mă îmbată,
Îmi aşterne dor de drumuri,
Şi mă naşte încă-o dată.
Toarnă-mi lacrimă pe brazdă,
De sudoare şi de dor,
Să mă are-ntreg pământul,
Să rodesc şi-apoi să mor.
Toarnă-mi, Doamne, picătura,
Care-mi umple călimara,
Dar mă iartă... nu-mi da ura,
Sunt destui în astă ţară!
Toarnă-mi în călcâi putere,
Şi-ţi trimit ţie tâlharii,
Iartă-mi fraţii de durere,
Şi de patima uitării.
Toarnă-mi în dureri lumină,
Dă-mi doar inimi iubitoare,
Aşezate în columnă,
Ştii tu cum, sfinţită-n soare.
Să te-mbeţi cu-a mea trufie,
Slovele să nu-mi mai moară,
Rătăcite-n veşnicie!
Toarnă-mi visele în noapte,
Dacă poţi, fă-le femei,
Şi din ochii-nchişi să-mi sară,
Ca-ntr-o vrajă ochii ei!
Toarnă-mi repede parfumuri,
Viaţa asta mă îmbată,
Îmi aşterne dor de drumuri,
Şi mă naşte încă-o dată.
Toarnă-mi lacrimă pe brazdă,
De sudoare şi de dor,
Să mă are-ntreg pământul,
Să rodesc şi-apoi să mor.
Toarnă-mi, Doamne, picătura,
Care-mi umple călimara,
Dar mă iartă... nu-mi da ura,
Sunt destui în astă ţară!
Toarnă-mi în călcâi putere,
Şi-ţi trimit ţie tâlharii,
Iartă-mi fraţii de durere,
Şi de patima uitării.
Toarnă-mi în dureri lumină,
Dă-mi doar inimi iubitoare,
Aşezate în columnă,
Ştii tu cum, sfinţită-n soare.
Fii iedera... - de Aurel Peteoaca
Fii iedera si accepta-ma sa -ti fiu copac,
Coboara in trunchiul meu o imbratisare,
Adapa-te cu seva mea,daca iti e pe plac
Si inalta peste mine frunzisul catre soare.
Iti daruiesc un cer cu toate ale sale,
Cu pasari vii,cu stele si zeitati divine,
Dar mai intii de toate eu iti sunt o cale
Si taina in care azi impreunam destine.
Fii iedera si urca in copacul solitar,
O lume iti asez sub gingase picioare,
Din viata mea iubirea ti-o ofer ca dar,
S-o invalui in tandrete ,fiindca moare.
Si cand o fi sa plec un timp spre vesnicie,
Am sa-ti cer si tie ,simbolic, definitiv acord,
Fiindca suntem legati in radacini de poezie,
Iar emotiile le percem printr-un singur cord.
Coboara in trunchiul meu o imbratisare,
Adapa-te cu seva mea,daca iti e pe plac
Si inalta peste mine frunzisul catre soare.
Iti daruiesc un cer cu toate ale sale,
Cu pasari vii,cu stele si zeitati divine,
Dar mai intii de toate eu iti sunt o cale
Si taina in care azi impreunam destine.
Fii iedera si urca in copacul solitar,
O lume iti asez sub gingase picioare,
Din viata mea iubirea ti-o ofer ca dar,
S-o invalui in tandrete ,fiindca moare.
Si cand o fi sa plec un timp spre vesnicie,
Am sa-ti cer si tie ,simbolic, definitiv acord,
Fiindca suntem legati in radacini de poezie,
Iar emotiile le percem printr-un singur cord.
oxigen de Nuța Istrate Gangan
inima mea
instrument de măsură pentru durere
trupul balsam pentru rană
îți dereglez toate aparatele sensibile la vibraţii
apăs toate butoanele interzise
într-o mecanică fină şi iscusită
învăţată din mers
îţi filtrez tristețile
prin mine
rămân cu lacrima ta în ochii mei
pe trup am doar rănile tale
într-o zi îmi vor trece sângele tău prin vene
doar ca să realizez
că fără tine nu pot trăi
te respir
te absorb
te inhalez
durere elixir sau drog
îmi fac transfuzie de tine
în fiecare dimineaţă
când tragi uşor cearceaful
de pe trupul meu gol
în fiecare noapte în care
împărţim la doi
aparatul de oxigen
tu nu înţelegi că fără tine nu pot respira?
instrument de măsură pentru durere
trupul balsam pentru rană
îți dereglez toate aparatele sensibile la vibraţii
apăs toate butoanele interzise
într-o mecanică fină şi iscusită
învăţată din mers
îţi filtrez tristețile
prin mine
rămân cu lacrima ta în ochii mei
pe trup am doar rănile tale
într-o zi îmi vor trece sângele tău prin vene
doar ca să realizez
că fără tine nu pot trăi
te respir
te absorb
te inhalez
durere elixir sau drog
îmi fac transfuzie de tine
în fiecare dimineaţă
când tragi uşor cearceaful
de pe trupul meu gol
în fiecare noapte în care
împărţim la doi
aparatul de oxigen
tu nu înţelegi că fără tine nu pot respira?
Prag de noiembrie de Boris Ioachim
Din zări, zâmbind, vin norii de ninsoare,
Aduşi de-un vânt tăios şi hainit…
Se pregăteşte toamna de plecare –
Aduşi de-un vânt tăios şi hainit…
Se pregăteşte toamna de plecare –
Dar fără a-i spune iernii „bun-venit”.
Drum cu pietriş, scrâşnind sub pas agale…
Pe-alături, din salcâmi, frunzare plâng –
Tăcut, posac şi plin de nepăsare,
Răceala brumelor în mine-o strâng.
Plopii, lipsiţi de-a frunzelor podoabă,
Sub vânt, se-ndoaie şi se zgribulesc…
Natura pare-o deşirată gloabă
Ce-şi clatină povara, nefiresc.
Grădinilor, de brume pustiite,
Doar crizantemele le dau culori –
Curând, vor fi şi ele potopite,
De-omături grele şi de vineţi nori.
De gânduri negre, mintea mi-e golită,
Dar simt neînţeles şi tainic jind
După o zi, anume, însorită -
Când, vesel, dragoste purtam în gând.
Ce încrâncenat şi plin de răutate,
Cu sârguinţă vântul mă plesneşte!
Însă, din drum, nicicum nu mă abate –
Căci fără ţintă merg, păşind orbeşte
Spre-o zare ce, demult, nu mă mai cheamă
Spre-un viitor – ce mi-e, de-acum, străin…
Cred că destul speranţei i-am dat vamă –
E vremea, din tristeţi, să-mi fac cămin.
…Drum cu pietriş, scrâşnind sub pas agale…
Pe-alături, din salcâmi, frunzare plâng –
Tăcut, posac şi plin de nepăsare,
Răceala brumelor în mine-o strâng.
Drum cu pietriş, scrâşnind sub pas agale…
Pe-alături, din salcâmi, frunzare plâng –
Tăcut, posac şi plin de nepăsare,
Răceala brumelor în mine-o strâng.
Plopii, lipsiţi de-a frunzelor podoabă,
Sub vânt, se-ndoaie şi se zgribulesc…
Natura pare-o deşirată gloabă
Ce-şi clatină povara, nefiresc.
Grădinilor, de brume pustiite,
Doar crizantemele le dau culori –
Curând, vor fi şi ele potopite,
De-omături grele şi de vineţi nori.
De gânduri negre, mintea mi-e golită,
Dar simt neînţeles şi tainic jind
După o zi, anume, însorită -
Când, vesel, dragoste purtam în gând.
Ce încrâncenat şi plin de răutate,
Cu sârguinţă vântul mă plesneşte!
Însă, din drum, nicicum nu mă abate –
Căci fără ţintă merg, păşind orbeşte
Spre-o zare ce, demult, nu mă mai cheamă
Spre-un viitor – ce mi-e, de-acum, străin…
Cred că destul speranţei i-am dat vamă –
E vremea, din tristeţi, să-mi fac cămin.
…Drum cu pietriş, scrâşnind sub pas agale…
Pe-alături, din salcâmi, frunzare plâng –
Tăcut, posac şi plin de nepăsare,
Răceala brumelor în mine-o strâng.
Suflete legate de Renate Müller
Mă aflu-n partea vieţii mele,
învăluită-n ţesături de ceaţă.
învăluită-n ţesături de ceaţă.
Tu, stai în colţul tău verzui,
înconjurat de umbre triste.
Nimeni la lumină nu ne cheamă;
nici melodii duioase,
nici zbor de rândunici.
Eu, nu pot să te-ajung,
iar tu, nu vii, pe drum deschis,
pe veci el ne desparte.
El trece peste, şaptesuteşapte,
munţi şi văi şi mări.
Deşarte gânduri şi
speranţe ce se zbat,
în muşuroiul inimilor noastre.
HD 26.10.2012 RM
înconjurat de umbre triste.
Nimeni la lumină nu ne cheamă;
nici melodii duioase,
nici zbor de rândunici.
Eu, nu pot să te-ajung,
iar tu, nu vii, pe drum deschis,
pe veci el ne desparte.
El trece peste, şaptesuteşapte,
munţi şi văi şi mări.
Deşarte gânduri şi
speranţe ce se zbat,
în muşuroiul inimilor noastre.
HD 26.10.2012 RM
Hot de toamna de Aurel Peteoaca
Am primit oficial mandat de arestare,
Iar jandarmii stau la poarta sa ma inhate,
Ca as fi furat o toamna din pura intamplare,
Ca as fi sarutat-o si as fi luat-o in brate.
Iar jandarmii stau la poarta sa ma inhate,
Ca as fi furat o toamna din pura intamplare,
Ca as fi sarutat-o si as fi luat-o in brate.
Sunt vinovat ca m-am pierdut in toamna,
Ca am ratacit cu visul pe frunze argintii,
Cand altii revendicase aceasta doamna,
In naivitatea lor rebela de inocenti copii.
E toamna mea si vreau sa fac recurs
La curtile ceresti de dreapta judecata,
Vreau toamna inapoi,cu dragostea ramburs,
Platesc amenzi si tot ce e de platit ca plata.
Dar niciodata nu mi-o trec si in buletin
Ca fiind a mea definitiv ca si prenume
Toamna este toamna pentru o lume.
Sunt hot de toamna,daca asa va sunt pe plac,
O port in suflet si o car sisific in desaga,
Neimpliniri si vise temerare in mine zac,
Iar toamna -mi este penetranta ca o plaga.
Am furat din toamna si sigur o sa mai fur
Miracolul ce germineaza in pantec nemurirea,
Pasarile migratoare si cerul pur de azur,
Dar mai intai de toate am furat iubirea.
Iar voi care ma acuzati in gura mare
Si ma tarati prin judecati neavenite,
Vede-ti ca v-am lasat si voua soare
Si tandrete suficienta ,ca sa fi-ti iubite.
M-ati pus la zid?Nu-i nici o scofala,
Toamna ma iubeste si-o iubesc,
Am febra si-o percep ca si pe-o boala,
Dar ca s-o revendic inca nu indraznesc.
E clar, am primit mandat de arestare,
Zelosi jandarmii stau la panda sa ma inhate,
Am furat o toamna si cronic va mai doare,
Ca o sarut pe pantecul de frunze si o tin in brate.
Ca am ratacit cu visul pe frunze argintii,
Cand altii revendicase aceasta doamna,
In naivitatea lor rebela de inocenti copii.
E toamna mea si vreau sa fac recurs
La curtile ceresti de dreapta judecata,
Vreau toamna inapoi,cu dragostea ramburs,
Platesc amenzi si tot ce e de platit ca plata.
Dar niciodata nu mi-o trec si in buletin
Ca fiind a mea definitiv ca si prenume
Toamna este toamna pentru o lume.
Sunt hot de toamna,daca asa va sunt pe plac,
O port in suflet si o car sisific in desaga,
Neimpliniri si vise temerare in mine zac,
Iar toamna -mi este penetranta ca o plaga.
Am furat din toamna si sigur o sa mai fur
Miracolul ce germineaza in pantec nemurirea,
Pasarile migratoare si cerul pur de azur,
Dar mai intai de toate am furat iubirea.
Iar voi care ma acuzati in gura mare
Si ma tarati prin judecati neavenite,
Vede-ti ca v-am lasat si voua soare
Si tandrete suficienta ,ca sa fi-ti iubite.
M-ati pus la zid?Nu-i nici o scofala,
Toamna ma iubeste si-o iubesc,
Am febra si-o percep ca si pe-o boala,
Dar ca s-o revendic inca nu indraznesc.
E clar, am primit mandat de arestare,
Zelosi jandarmii stau la panda sa ma inhate,
Am furat o toamna si cronic va mai doare,
Ca o sarut pe pantecul de frunze si o tin in brate.
Intotdeauna… de Lacramioara Lacrima
Intotdeauna am sa sper
Nu am sa iau, nici n-am sa cer,
Caci, toate vin chiar de la sine
Nu am sa iau, nici n-am sa cer,
Caci, toate vin chiar de la sine
De tii cararea drept si bine
Si poate neprivind ‘napoi
La pasii scursi printre nevoi
Pasind mai sigur catre maine
Acum, ca eu te stiu pe tine…
Desigur, ca n-am planuit
In viata mea sa fii sosit
Doar umbra anilor ce au fost
Mi-au planuit iubirea cu un rost
Intotdeauna, am s-o pastrez,
Am sa iubesc precum visez
Cu tine-n gand si-n inimioara
Mister in timpul care zboara,
Incredere mai multa-n mine
Cu dragostea a vrut sa vina,
Intr-un decor de dor agale
Ce-a vrut sa imi deschida o cale,
Roua in suflet pe-un taram
Ca un balsam il simt acum
Deschid fereastra inimii
Sa intre aerul iubirii…
Intotdeauna am sa scriu
O poezie si-am sa fiu
Izvor de ganduri impartite
In strofe tainic rasarite
Cu sunet de privire blanda
Prin rima, am sa te iau de mana,
Am sa-ti arat ce-i dragostea,
Dorinta-n dans cu flori de stea,
Farama dulce de nectar,
Parfum etern far’ de hotar,
Lumini ce inca n-ai zarit,
Scantei subtile-n infinit…
Intotdeauna TE-AS IUBI
Ce-am mai bun ti-as darui
In rasarit, apus de soare,
Cand iarba se rasfata-n vara
Prin picurii ce cad din nor
Intr-un ecou ametitor
Cand florile iar infloresc
Si primavera o vestesc
Cand frunzele cad pe pamant
In toamna ce ne aduce vant
Cand iarna asterne neaua-ntr-una
Intotdeauna pentru totdeauna…
Si poate neprivind ‘napoi
La pasii scursi printre nevoi
Pasind mai sigur catre maine
Acum, ca eu te stiu pe tine…
Desigur, ca n-am planuit
In viata mea sa fii sosit
Doar umbra anilor ce au fost
Mi-au planuit iubirea cu un rost
Intotdeauna, am s-o pastrez,
Am sa iubesc precum visez
Cu tine-n gand si-n inimioara
Mister in timpul care zboara,
Incredere mai multa-n mine
Cu dragostea a vrut sa vina,
Intr-un decor de dor agale
Ce-a vrut sa imi deschida o cale,
Roua in suflet pe-un taram
Ca un balsam il simt acum
Deschid fereastra inimii
Sa intre aerul iubirii…
Intotdeauna am sa scriu
O poezie si-am sa fiu
Izvor de ganduri impartite
In strofe tainic rasarite
Cu sunet de privire blanda
Prin rima, am sa te iau de mana,
Am sa-ti arat ce-i dragostea,
Dorinta-n dans cu flori de stea,
Farama dulce de nectar,
Parfum etern far’ de hotar,
Lumini ce inca n-ai zarit,
Scantei subtile-n infinit…
Intotdeauna TE-AS IUBI
Ce-am mai bun ti-as darui
In rasarit, apus de soare,
Cand iarba se rasfata-n vara
Prin picurii ce cad din nor
Intr-un ecou ametitor
Cand florile iar infloresc
Si primavera o vestesc
Cand frunzele cad pe pamant
In toamna ce ne aduce vant
Cand iarna asterne neaua-ntr-una
Intotdeauna pentru totdeauna…
Culorile toamnei din noi – Lili Trif
Cȃt galben e pe cerul tǎu, iubite
Și cȃt portocaliu ȋn gȃndul meu,
Ni-s inimile parcǎ-ncremenite
Ȋn goana noastrǎ de-a vibra mereu.
Cȃt roșu am pe mȃinile pictate,
Nici hena nu-mi ajunge uneori,
Și pleoapele mi-s mov, ȋntunecate,
Cȃnd te privesc și-aștept tǎcutǎ-n flori.
Pe tȃmple-mi pare cǎ ți-au pus coroanǎ
Iar pǎrul ți-e albastru-luminos,
Ești zeul meu din fiecare toamnǎ
Nu știu pe lume altul mai frumos.
Albit-au buzele de grea dorințǎ
Ȋn vise violete le-am ȋnchis,
Pȃna ȋți voi gǎsi ȋntreaga ființǎ
Ȋn mine. Azi e negrul interzis!
Sǎ mǎ-nvelești ȋn verdele tomnatic,
Sǎ mǎ pictezi ȋn roșu ruginiu,
Și sǎ-mi zȃmbești sfios și singuratic
Cȃnd te voi polei cu argintiu.
Decembrie cȃnd va veni ȋn lume
Te voi lua de mȃnǎ și-napoi
Vom alerga prin frunzele cu brume
Gǎsind culoarea toamnelor din noi.
Cȃt roșu am pe mȃinile pictate,
Nici hena nu-mi ajunge uneori,
Și pleoapele mi-s mov, ȋntunecate,
Cȃnd te privesc și-aștept tǎcutǎ-n flori.
Pe tȃmple-mi pare cǎ ți-au pus coroanǎ
Iar pǎrul ți-e albastru-luminos,
Ești zeul meu din fiecare toamnǎ
Nu știu pe lume altul mai frumos.
Albit-au buzele de grea dorințǎ
Ȋn vise violete le-am ȋnchis,
Pȃna ȋți voi gǎsi ȋntreaga ființǎ
Ȋn mine. Azi e negrul interzis!
Sǎ mǎ-nvelești ȋn verdele tomnatic,
Sǎ mǎ pictezi ȋn roșu ruginiu,
Și sǎ-mi zȃmbești sfios și singuratic
Cȃnd te voi polei cu argintiu.
Decembrie cȃnd va veni ȋn lume
Te voi lua de mȃnǎ și-napoi
Vom alerga prin frunzele cu brume
Gǎsind culoarea toamnelor din noi.
Ochi 14 de Costel Suditu
Cine sunteţi?
Chiar, cine sunteţi voi?
Îmi spuneţi de când mă are acesta
Chiar, cine sunteţi voi?
Îmi spuneţi de când mă are acesta
Cum să îmi beau sângele,
Să ling piroanele înfipte definitiv,
Cine este stângul şi
Cine este dreptul,
Că nu trebuie să cercetez…
Cine?
Oare se găsesc şi copaci fără picioare?
Atâtea rădăcini pustii sunt
Lăsate să creadă că au continuare;
Şi nu ştiu eu dacă am.
Aţi spus doar o singură dată,
Nu eram acolo;
Ce să cred?
Copac sau rădăcină?
Să ling piroanele înfipte definitiv,
Cine este stângul şi
Cine este dreptul,
Că nu trebuie să cercetez…
Cine?
Oare se găsesc şi copaci fără picioare?
Atâtea rădăcini pustii sunt
Lăsate să creadă că au continuare;
Şi nu ştiu eu dacă am.
Aţi spus doar o singură dată,
Nu eram acolo;
Ce să cred?
Copac sau rădăcină?
Ganduri in noapte… de Lacramioara Lacrima
In toate gandurile mele
A rasarit iaras’ o stea
Si luna blanda printre ele
C-un zambet mi-a soptit asa:
Maine va fi o zi frumoasa
In care tu vei fi cu mine
Iar noaptea acum imi e craiasa
A viselor ce sunt cu mine…
In linistea privirii tale
Cu care m-ai obisnuit
Stelele n-or plange iara
Ca stiu…pe tine te-am gasit.
Uite, cum stele iar se sting
Doar una sta si ma vegheaza
Si-o dragoste ce-o reaprind
E a ta si ma tot lumineaza…
Instinctul meu nu imi da pace
Caci, simt ca tu mult ma iubesti
Oricand si orisice as face
In gandul meu mereu traiesti…
Sa evadez in alta lume
Nici nu as vrea si nici nu pot
De cand cunosc eu al tau nume
Esti lumea mea cu dor cu tot…
Din toate gandurile mele
Un gand strabate prin abis
Pe cer sunt multe, multe stele,
Doar una este al meu vis…
Sclipeste ca intr-un spectacol
Culoare pura-n inimioara
Ce straluceste in color
Faptura-mi toata se-nfioara
C-acolo undeva…departe
Exist-un suflet bland si bun
Care-si doreste atat de aproape
Sa-mi fie mie pe-orice drum,
Imboboceste-n mine-o raza
A noptii care sta la panda
Nici luna nu prea mai ofteaza
Din luna ei imi da lumina…
Camasa stelei lucitoare
Pe care vreau sa o culeg
E calda si-ntr-o-mbratisare
Ma regasesc…ma reculeg…
Iubite…este steaua noastra
Ma-ntreb daca tu o privesti
In orice noapte ce-i albastra
Transmite-i cat tu ma iubesti!
Si luna blanda printre ele
C-un zambet mi-a soptit asa:
Maine va fi o zi frumoasa
In care tu vei fi cu mine
Iar noaptea acum imi e craiasa
A viselor ce sunt cu mine…
In linistea privirii tale
Cu care m-ai obisnuit
Stelele n-or plange iara
Ca stiu…pe tine te-am gasit.
Uite, cum stele iar se sting
Doar una sta si ma vegheaza
Si-o dragoste ce-o reaprind
E a ta si ma tot lumineaza…
Instinctul meu nu imi da pace
Caci, simt ca tu mult ma iubesti
Oricand si orisice as face
In gandul meu mereu traiesti…
Sa evadez in alta lume
Nici nu as vrea si nici nu pot
De cand cunosc eu al tau nume
Esti lumea mea cu dor cu tot…
Din toate gandurile mele
Un gand strabate prin abis
Pe cer sunt multe, multe stele,
Doar una este al meu vis…
Sclipeste ca intr-un spectacol
Culoare pura-n inimioara
Ce straluceste in color
Faptura-mi toata se-nfioara
C-acolo undeva…departe
Exist-un suflet bland si bun
Care-si doreste atat de aproape
Sa-mi fie mie pe-orice drum,
Imboboceste-n mine-o raza
A noptii care sta la panda
Nici luna nu prea mai ofteaza
Din luna ei imi da lumina…
Camasa stelei lucitoare
Pe care vreau sa o culeg
E calda si-ntr-o-mbratisare
Ma regasesc…ma reculeg…
Iubite…este steaua noastra
Ma-ntreb daca tu o privesti
In orice noapte ce-i albastra
Transmite-i cat tu ma iubesti!
jumătate fără chip de Maria Belean
adevăruri îți atârnă nestingherit de trup
un trup
atins de treceri efemere
un trup
atins de treceri efemere
sau nu
ale unei respirații
este un altfel de timp pe care îl atingem cu degetul
un aer fierbinte pe buze aburind
clipe se alungesc
mă rostesc timp după timp
cât sunt
cât îmi ești urmă
un timp cu parfum de duminică
un cadou alb
între absențe gri
aripile-ți atârnă de frica greutății
îmi pasă
caut sens acestei duminici
care stă ghemuită lângă zid
într-un pumn de aer fierbinte
peste pielea așteptării ruginii
mă ridic
deasupra cuibului de praf
să te pot vedea cât de frumos ești
cu aripile ridicate
ale unei respirații
este un altfel de timp pe care îl atingem cu degetul
un aer fierbinte pe buze aburind
clipe se alungesc
mă rostesc timp după timp
cât sunt
cât îmi ești urmă
un timp cu parfum de duminică
un cadou alb
între absențe gri
aripile-ți atârnă de frica greutății
îmi pasă
caut sens acestei duminici
care stă ghemuită lângă zid
într-un pumn de aer fierbinte
peste pielea așteptării ruginii
mă ridic
deasupra cuibului de praf
să te pot vedea cât de frumos ești
cu aripile ridicate
nu-ţi fie teamă, borangicul ... de Ovidiu Oana-pârâu
Picasso "Nude with drapery" (The dance of veils)
nu-ţi fie teamă, borangicul
din ia spumă de pe tine
să-l smulgi, iar sânii şi buricul,
să-i laşi novici pe mâini străine
dă-ţi sânii pradă mâinilor
să îi frământ cu ir de rouă
şi sfârcurile amândouă
sub crâmpoţeala buzelor
tu să îndemni fără zăbavă,
să îi dezmierde cu săruturi
sau sa-i alinte-n zbor de fluturi
pe rotunjimi, gura hulpavă
iar pe buric să pun pecetea
tânjirilor de foc şi miere
cu mult râvnita mângâiere
iar vintrelor să le cresc setea
tainic buric, de piatră sân
şi sfârcurile-n piept arsură
mă ispitesc, iar eu hapsân
le sorb dulceaţa pe măsură
zilnic te caut de Renate Müller
încerc să descifrez vorbele tale,
care sunt scrise cu cerneală,
în gândirea mea
într-un şirag, trec şi revin,
trase de-un film,
în faţa ochiului interior
înţeleg fragmente,
cuvinte; dor, dragoste,
regrete, culori, timp care trece
ele bat de uşi închise,
trântite cândva; din cruditate,
naivitate, din dezamăgiri
iar eu sunt aici,
îţi simt măna rece, întinsă
spre mine, în abis…
HD 26.10.2012 RM
care sunt scrise cu cerneală,
în gândirea mea
într-un şirag, trec şi revin,
trase de-un film,
în faţa ochiului interior
înţeleg fragmente,
cuvinte; dor, dragoste,
regrete, culori, timp care trece
ele bat de uşi închise,
trântite cândva; din cruditate,
naivitate, din dezamăgiri
iar eu sunt aici,
îţi simt măna rece, întinsă
spre mine, în abis…
HD 26.10.2012 RM
Eu te-am iubit de Iurie Osoianu
...eu te-am iubit, amanta mea lascivă
așa cum niciodată n-am iubit
și azi la Iași , la sfânta Paraschivă
așa cum niciodată n-am iubit
și azi la Iași , la sfânta Paraschivă
rog îndurare c-am păcătuit...
eu te-am iubit, amanta mea zglobie
copilă dragă sufletului meu
și dacă a iubi e blasfemie
ce e atunci credința-n Dumnezeu?!!
eu te-am iubit, amanta mea-ntelegătoare
cu păr bălai și ochi verzui, de vis
zămbind acelor declarații sfidătoare
-că nu mai plec , că gata, m-am decis...
eu te-am iubit amanta mea târzie
simțind că sunt și eu iubit
știam că nu-mi vei fi nicicând soție
că îmi vei fi - să mint am îndrăznit
...eu te-am iubit, amanta mea lascivă
așa cum niciodată n-am iubit
și azi la Iași , la sfânta Paraschivă
rog îndurare c-am păcătuit...
25 octombrie 2012
Moscova
eu te-am iubit, amanta mea zglobie
copilă dragă sufletului meu
și dacă a iubi e blasfemie
ce e atunci credința-n Dumnezeu?!!
eu te-am iubit, amanta mea-ntelegătoare
cu păr bălai și ochi verzui, de vis
zămbind acelor declarații sfidătoare
-că nu mai plec , că gata, m-am decis...
eu te-am iubit amanta mea târzie
simțind că sunt și eu iubit
știam că nu-mi vei fi nicicând soție
că îmi vei fi - să mint am îndrăznit
...eu te-am iubit, amanta mea lascivă
așa cum niciodată n-am iubit
și azi la Iași , la sfânta Paraschivă
rog îndurare c-am păcătuit...
25 octombrie 2012
Moscova
joi, 25 octombrie 2012
Ploaie de dragoste, dor… de Lacrimioara Lacrima
Cand iarasi apari
Ploua cu dragoste
De peste tot, de prin zari
Ca-i minunata poveste
Stiu ca nu m-ai uitat
Canta pasari in toamna
Ce pleaca, au si plecat,
Si vantul ne-ndeamna
Spre visul fericirii
Lasand vara in urma
Zambindu-i iubirii,
Copacilor fara de umbra
Prin frunze decolorate
Pictate in rosu si galben
Pe jos stand asezate
Intr-un covor fara aseaman.
Vantu-mi vorbeste de tine
Cu val racoros ca ti-e dor
Daca ti-e greu sau ti-e bine
Ma tot gandesc, nu-i usor…
Plange ziua din nori
Ce vreme umeda este
Daca tu iar apari
Ploua cu dragoste…
Ramas bun imi tot iau
De la soare cu raze fierbinti
Ploii, amintiri ii redau,
Zambind cu ochii-mi cuminti,
Stropii curg pe ferestre
Sunt reci in mangaiere
Ploua cu dragoste
De vii cu a ta adiere
De gesturi, cuvinte calde,
Chiar daca afara e-un vuiet
Privirea-mi zareste ,nu sade,
In fulger sau in falnicul tunet…
Ploaia se-opreste deodata
Raman lacrimile-i in jur
Faptura ti-o vad dintr-o data
Cu bratul tau ma-nconjur,
Cerul acum e senin
Noaptea se lasa asa fin
In mine picuri mai vin
De dragoste intr-un alint,
Nu uit ploaia cea deasa
Stele imi canta in cor
Imagine misterioasa
Ploaie de dragoste, dor…
Numar picaturi de ploaie, dar sunt mii si-atat de multe, stropi de dragoste siroaie,…dorului n-or sa-i ajunga, cand nu pot sa te privesc, sa te aud macar in vis, stropi de ploaie imi zambesc…cu dragoste din abis…
Ploua cu dragoste
De peste tot, de prin zari
Ca-i minunata poveste
Stiu ca nu m-ai uitat
Canta pasari in toamna
Ce pleaca, au si plecat,
Si vantul ne-ndeamna
Spre visul fericirii
Lasand vara in urma
Zambindu-i iubirii,
Copacilor fara de umbra
Prin frunze decolorate
Pictate in rosu si galben
Pe jos stand asezate
Intr-un covor fara aseaman.
Vantu-mi vorbeste de tine
Cu val racoros ca ti-e dor
Daca ti-e greu sau ti-e bine
Ma tot gandesc, nu-i usor…
Plange ziua din nori
Ce vreme umeda este
Daca tu iar apari
Ploua cu dragoste…
Ramas bun imi tot iau
De la soare cu raze fierbinti
Ploii, amintiri ii redau,
Zambind cu ochii-mi cuminti,
Stropii curg pe ferestre
Sunt reci in mangaiere
Ploua cu dragoste
De vii cu a ta adiere
De gesturi, cuvinte calde,
Chiar daca afara e-un vuiet
Privirea-mi zareste ,nu sade,
In fulger sau in falnicul tunet…
Ploaia se-opreste deodata
Raman lacrimile-i in jur
Faptura ti-o vad dintr-o data
Cu bratul tau ma-nconjur,
Cerul acum e senin
Noaptea se lasa asa fin
In mine picuri mai vin
De dragoste intr-un alint,
Nu uit ploaia cea deasa
Stele imi canta in cor
Imagine misterioasa
Ploaie de dragoste, dor…
Numar picaturi de ploaie, dar sunt mii si-atat de multe, stropi de dragoste siroaie,…dorului n-or sa-i ajunga, cand nu pot sa te privesc, sa te aud macar in vis, stropi de ploaie imi zambesc…cu dragoste din abis…
restituiri - de Ovidiu Oana-pârâu
recuperăm trecutul prin câte-o întâmplare
când dintre veacuri prinse şi din adânc de mare
ne dăruie norocul purtate-n valuri large
fragmente de istorii – pierdutele catarge
din câmpuri sau grădină ne dă pământul roade
cu trudă îngrijite pe hat sau lângă case
se-ndestulează glia din sânge de noroade
ne creştem bunăstarea pe neştiute oase
găsim câte-o comoară în mod aleatoriu
de-ngălbenit papirus lăsat de vre-un străbun
nu-i preţuim valoarea căzând în derizoriu
şi nu-nţelegem scrisa-i numindu-l biet nebun
ne preţuim prezentul cu aspre îngrijiri
privind doar înainte ca nişte bieţi orfani
sau ne fardăm istoria cu false scrijeliri
uitând de zestrea strânsă în miile de ani
când dintre veacuri prinse şi din adânc de mare
ne dăruie norocul purtate-n valuri large
fragmente de istorii – pierdutele catarge
din câmpuri sau grădină ne dă pământul roade
cu trudă îngrijite pe hat sau lângă case
se-ndestulează glia din sânge de noroade
ne creştem bunăstarea pe neştiute oase
găsim câte-o comoară în mod aleatoriu
de-ngălbenit papirus lăsat de vre-un străbun
nu-i preţuim valoarea căzând în derizoriu
şi nu-nţelegem scrisa-i numindu-l biet nebun
ne preţuim prezentul cu aspre îngrijiri
privind doar înainte ca nişte bieţi orfani
sau ne fardăm istoria cu false scrijeliri
uitând de zestrea strânsă în miile de ani
Toamnă-n suflet - de Andreea Alexandra Coman
Afară, pe-nserate, o ceaţă deasă curge
Se împrăştie-n văzduh, alee ea parcurge.
Copac cu frunze moarte, somnul încet şi-l plânge
Căci a venit toamna, dar vine şi se duce…
O lună plină, sus pe boltă se închină
Şi îşi cheamă stelele, şi cine să mai vină?
Doar toamna-n faţa lor îşi simte chemarea
Ele o mai ascultă, îi încălzesc cărarea.
În parcul des, cu umbră, o linişte se lasă,
O cucuvea mai cântă, ecoul ei m-apasă.
Simt cum toamna-mi intră-n suflet, nemiloasă
Vine, şi se duce, se lasă o ceaţă deasă.
( Andreea Coman – 25 Octombrie 2012)
Se împrăştie-n văzduh, alee ea parcurge.
Copac cu frunze moarte, somnul încet şi-l plânge
Căci a venit toamna, dar vine şi se duce…
O lună plină, sus pe boltă se închină
Şi îşi cheamă stelele, şi cine să mai vină?
Doar toamna-n faţa lor îşi simte chemarea
Ele o mai ascultă, îi încălzesc cărarea.
În parcul des, cu umbră, o linişte se lasă,
O cucuvea mai cântă, ecoul ei m-apasă.
Simt cum toamna-mi intră-n suflet, nemiloasă
Vine, şi se duce, se lasă o ceaţă deasă.
( Andreea Coman – 25 Octombrie 2012)
Ce minunată lucrare... de Nicoară Nicolae-Horia
„Ce minunată lucrare e Omul!”
Prea târziu de aducem aminte de ea,
Mâinile Tale, cele făcătoare,
Să Ţi le sărut, Doamne, aş vrea!
Dinspre această frumuseţe a lumii
Cuvintele mele nevrednice vin,
Dă-le putere, până la capătul firii
Poemul acesta să-mi fie deplin.
Ia-mi de pe buze mândria, de este,
Pune Adevărul în suflet zălog
Şi nu mă lăsa dus în ispită-
Tată al nostru, atunci când mă rog...
Supărat uneori, fericit de mă ştiu,
Nu zeu şi nici înger aici pe pământ,
„Ce minunată lucrare e Omul!”
Întru numele acesta cuget şi sunt...
Prea târziu de aducem aminte de ea,
Mâinile Tale, cele făcătoare,
Să Ţi le sărut, Doamne, aş vrea!
Dinspre această frumuseţe a lumii
Cuvintele mele nevrednice vin,
Dă-le putere, până la capătul firii
Poemul acesta să-mi fie deplin.
Ia-mi de pe buze mândria, de este,
Pune Adevărul în suflet zălog
Şi nu mă lăsa dus în ispită-
Tată al nostru, atunci când mă rog...
Supărat uneori, fericit de mă ştiu,
Nu zeu şi nici înger aici pe pământ,
„Ce minunată lucrare e Omul!”
Întru numele acesta cuget şi sunt...
Mi-e toamna.... de Aurel Peteoaca
Mi-e toamna,iubito,atipic de saraca,
Dar nu ma vaiet si nu ma plang de loc,
Caci am merinde pentru suflet in desaga,
Dar nu ma vaiet si nu ma plang de loc,
Caci am merinde pentru suflet in desaga,
Iar tu in inima mi-ai reaprins un foc.
Si stau din cand in cand pe margine de drum,
Hranindu-ma lacom cu amintiri gustoase,
Iar toamna ma invaluie in miracol si parfum
Si ma rapeste-n milioane de culori frumoase.
Mi-e toamna ,iubito,draga ca un cant,
O asteptam sa vina,sa-mi vindece o rana,
Din sufletul pereche primesc ecou pe vant,
E solul meu de taina aceasta pura toamna.
Cand verdele se lasa greu gonit de acasa,
Sa faca loc la mere rumenite-n foc,
Mi-e imi pare toamna ,frumoasa,o mireasa,
Ce-mi atata atatea patimi,nebune,pentru joc.
Mi-e toamna,iubito,buna ca o sora,
Unt de lemn sfintit,de picurat pe rana,
Pe frunze moarte sa intindem cuvincioasa hora
Si sa ne avantam cu teama catre iarna.
Mi-e toamna,iubito,pe nedrept saraca,
Dar nu ma vaiet si nu ma plang de fel,
Caci ea,pe mine cu mine, ma impaca,
Imi da speranta in aripi si radacini la tel.
Si stau din cand in cand pe margine de drum,
Hranindu-ma lacom cu amintiri gustoase,
Iar toamna ma invaluie in miracol si parfum
Si ma rapeste-n milioane de culori frumoase.
Mi-e toamna ,iubito,draga ca un cant,
O asteptam sa vina,sa-mi vindece o rana,
Din sufletul pereche primesc ecou pe vant,
E solul meu de taina aceasta pura toamna.
Cand verdele se lasa greu gonit de acasa,
Sa faca loc la mere rumenite-n foc,
Mi-e imi pare toamna ,frumoasa,o mireasa,
Ce-mi atata atatea patimi,nebune,pentru joc.
Mi-e toamna,iubito,buna ca o sora,
Unt de lemn sfintit,de picurat pe rana,
Pe frunze moarte sa intindem cuvincioasa hora
Si sa ne avantam cu teama catre iarna.
Mi-e toamna,iubito,pe nedrept saraca,
Dar nu ma vaiet si nu ma plang de fel,
Caci ea,pe mine cu mine, ma impaca,
Imi da speranta in aripi si radacini la tel.
Octombrie de Elena Valeria Ciura
Un şoim se lasă peste recea stâncă-
Tăria clonţului sculptează-n vânt
Vorbe aduse-n seara răcoroasă ,
Tăria clonţului sculptează-n vânt
Vorbe aduse-n seara răcoroasă ,
De El şi Ea , uniţi prin legământ.
Respiră iarba crudă urma–n brumă
Castane se rostogolesc, parcă plângând,
Şi nimeni nu-i pe-proape să le spună
Ce au pierdut, negându-se în gând..
Frumos se întreceau soptite vorbe
În urma paşilor zburaţi prin luncă,
Dar înspre seară , zvonul în cernire
Dezvăluie ce simte inima-i năucă.
Nu -nţelegea clipa de vis, lăsată ca răsplată
Îşi îmbrăcase sufletu-n iluzii-
Şi a ales să fie Ea sacrificată
Iar El rămas-a-n veşnice confuzii...
25 oct 2012-10-25
Respiră iarba crudă urma–n brumă
Castane se rostogolesc, parcă plângând,
Şi nimeni nu-i pe-proape să le spună
Ce au pierdut, negându-se în gând..
Frumos se întreceau soptite vorbe
În urma paşilor zburaţi prin luncă,
Dar înspre seară , zvonul în cernire
Dezvăluie ce simte inima-i năucă.
Nu -nţelegea clipa de vis, lăsată ca răsplată
Îşi îmbrăcase sufletu-n iluzii-
Şi a ales să fie Ea sacrificată
Iar El rămas-a-n veşnice confuzii...
25 oct 2012-10-25
AI SAU NU? de Stefan Oana Valentin
În seara asta
Luna mi-a șoptit
Despre frunze verzi
Luna mi-a șoptit
Despre frunze verzi
Uitate de zi.
Zâna bună
Vine doar atunci
Când există viață
După cuvânt.
Dacă ți-aș răpi timpul
Cu o mie de nopți
Despre viață
Ai să-mi crești pe umeri
Mugur spart
Plin de vis?
29 09 2012
ȘTEFAN OANĂ
Zâna bună
Vine doar atunci
Când există viață
După cuvânt.
Dacă ți-aș răpi timpul
Cu o mie de nopți
Despre viață
Ai să-mi crești pe umeri
Mugur spart
Plin de vis?
29 09 2012
ȘTEFAN OANĂ
Vecinul meu... de Nicoara Nicolae-Horia
Adeseori în liniște când scriu
Vecinul mi se uită peste gard,
Vecinul mi se uită peste gard,
Ce vrea să vadă-n gândul meu nu știu
Și ochii de invidie îi ard.
De mă privește nu e nicio crimă,
El nu e scriitor și n-o să fie,
În viața lui nu a comis o rimă
Și-i...critic literar de meserie.
Neliniștit ca bronzul din statui
Vecinul meu nu are somn și pace,
De geme vântul prin ograda lui,
Din tot ce spun tăcerea doar îi place.
De grija mea degeaba tot asudă,
Adeseori din liniște când scriu
El mi se uită peste gard cu ciudă,
Ce vrea să vadă-n versul meu nu știu...
Și ochii de invidie îi ard.
De mă privește nu e nicio crimă,
El nu e scriitor și n-o să fie,
În viața lui nu a comis o rimă
Și-i...critic literar de meserie.
Neliniștit ca bronzul din statui
Vecinul meu nu are somn și pace,
De geme vântul prin ograda lui,
Din tot ce spun tăcerea doar îi place.
De grija mea degeaba tot asudă,
Adeseori din liniște când scriu
El mi se uită peste gard cu ciudă,
Ce vrea să vadă-n versul meu nu știu...
25 Octombrie 2012
DOAR TU ȘI CHITARA - Lore Moișan
Lasă o notă să cadă încet,
Un sunet prelung al vechilor taine,
Un sunet prelung al vechilor taine,
Rămâi lângă mine și cântâ-mi un vers
Din noaptea adâncâ a inimii tale!
Cântă-mi , te rog, mai trist ca altădată!
Voi plânge cu tine poemul ascuns.
Bacovia ascultă privind de departe
Un vechi și târziu, enigmatic răspuns.
Rămâi lângă mine doar tu și chitara,
Două entități și un singur cuvânt,
Perdelele trase acoperă zarea
Începe să cânți când vezi că eu plâng!
Acoperă liniștea târziu tainuită
Cu note, păreri și triste povești,
Eterna noastră profundă elegie
Ce stăruie în mine prin faptul că ești!
Ciudate înțelesuri au căpătat și anii
Ce trec ca o notă pierdută în vânt,
Promite-mi că vrei să cânți încontinuu! ...
Nu îmi doresc nimic decăt să te ascult.
Rămâi lângă mine doar tu și chitara
Să depănăm din urmă istorii firești,
Să-nchidem în cântec cu noțiuni abstracte
Antichități de suflet din timpuri stravechi!
O oră din noapte ne știe povestea
Și vine adesea să cânte cu noi.
Un fel de odă, dar tristă e parcă,
Spulberată iluzie trăită in doi.
Chitara mai cântă o ultimă strofă
Și vreau să îți spun înainte să pleci
Că totuși rămân etern efemere
Iubirea, un cântec și faptul că ești.
03.04.2011
Din noaptea adâncâ a inimii tale!
Cântă-mi , te rog, mai trist ca altădată!
Voi plânge cu tine poemul ascuns.
Bacovia ascultă privind de departe
Un vechi și târziu, enigmatic răspuns.
Rămâi lângă mine doar tu și chitara,
Două entități și un singur cuvânt,
Perdelele trase acoperă zarea
Începe să cânți când vezi că eu plâng!
Acoperă liniștea târziu tainuită
Cu note, păreri și triste povești,
Eterna noastră profundă elegie
Ce stăruie în mine prin faptul că ești!
Ciudate înțelesuri au căpătat și anii
Ce trec ca o notă pierdută în vânt,
Promite-mi că vrei să cânți încontinuu! ...
Nu îmi doresc nimic decăt să te ascult.
Rămâi lângă mine doar tu și chitara
Să depănăm din urmă istorii firești,
Să-nchidem în cântec cu noțiuni abstracte
Antichități de suflet din timpuri stravechi!
O oră din noapte ne știe povestea
Și vine adesea să cânte cu noi.
Un fel de odă, dar tristă e parcă,
Spulberată iluzie trăită in doi.
Chitara mai cântă o ultimă strofă
Și vreau să îți spun înainte să pleci
Că totuși rămân etern efemere
Iubirea, un cântec și faptul că ești.
03.04.2011
VECINII de Elena Valeria Ciura
Într-o casă sărmănică-
Dincolo de drum,
Latră cuţu’ lui Ionică,
Dincolo de drum,
Latră cuţu’ lui Ionică,
Galben şi lăţos, jegos
Şi flămând ca vai de el-
Parcă nici nu e căţel,
Ci jalnică arătare
Aruncată pe cărare...
Dar îşi face datoria,
Şi nu-i răsplătit nicicum
Şi se uită la Măria
Cum fumegă din Dunhill
În casă focul nu arde,
Şi mai plânge şi-un copil...!
Pe degeaba latră cuţu’
Şi în iarnă şi în vară...
În grădină bate vântul
Ca în uliţă, mai rău,
N-a mai fost săpat de anu’
Că săpatul nu-i liceu!
Învăţat-a, doar, Măria
Că vin fonduri în grădină
Şi Belgia îi de- a noastră-
Doar treci hatul, ni-i vecină!
Cum ai învăţat , degeaba,
Tot aşa îţi faci şi treaba!
Cred c-ar trebui , Măriucă
Să îl iei pe Ionel
Şi-amândoi, în grabă mare
Să vă stabiliţi un ţel,
Traiul bun şi armonia
Se poartă şi-n Romania!
Fără să vă lungiţi gâtul
Către curtea altcuiva,
De vreţi să aveţi de toate
Puneţi roate la picioare
Şi scoateţi din ,,şezătoare,,
Mintea bună , dăruită,
Dar de-un timp neîngrijită...
..............................
Nimănui nu purta pică,
De pici jos, TU, te ridică!
24 oct. 2012
Şi flămând ca vai de el-
Parcă nici nu e căţel,
Ci jalnică arătare
Aruncată pe cărare...
Dar îşi face datoria,
Şi nu-i răsplătit nicicum
Şi se uită la Măria
Cum fumegă din Dunhill
În casă focul nu arde,
Şi mai plânge şi-un copil...!
Pe degeaba latră cuţu’
Şi în iarnă şi în vară...
În grădină bate vântul
Ca în uliţă, mai rău,
N-a mai fost săpat de anu’
Că săpatul nu-i liceu!
Învăţat-a, doar, Măria
Că vin fonduri în grădină
Şi Belgia îi de- a noastră-
Doar treci hatul, ni-i vecină!
Cum ai învăţat , degeaba,
Tot aşa îţi faci şi treaba!
Cred c-ar trebui , Măriucă
Să îl iei pe Ionel
Şi-amândoi, în grabă mare
Să vă stabiliţi un ţel,
Traiul bun şi armonia
Se poartă şi-n Romania!
Fără să vă lungiţi gâtul
Către curtea altcuiva,
De vreţi să aveţi de toate
Puneţi roate la picioare
Şi scoateţi din ,,şezătoare,,
Mintea bună , dăruită,
Dar de-un timp neîngrijită...
..............................
Nimănui nu purta pică,
De pici jos, TU, te ridică!
24 oct. 2012
miercuri, 24 octombrie 2012
Noi suntem străbunii - de Emil Marian
Pe țarina veche mereu am murit,
În luptele duse cu neamuri barbare,
Din negura vremii noi azi am venit,
Să dăm României a sa deșteptare.
Noi suntem străbunii veniți de departe,
Cei care in lupte-ngrozit-am dușmani,
Cu braț de oțel, fără teamă de moarte,
Al nostru curaj vi-l aducem prin ani.
Treziți-vă acum, la ușă-i destinul,
Să faceți unire, gonind trădătorii,
Iar traiul cel greu și amar ca pelinul,
Goniți-l din țară, precum vîntul norii.
Să piară hoția și-ai ei acoliți,
Luptați cu dreptate în lege și neam,
Unirea de sînge acuma porniți,
Voi sunteți mai mulți și ce vreți nu e-n van.
Trăiți în picioare, la fel ca pădurea,
Nu viață de sclav în genunchi sau pe burtă,
Opriți-i pe cei ce-au venit de aiurea,
Să scurme pămîntul, să îi faceți turtă!
Iar cei care astăzi conduc tot mai rău,
Furînd și mințind și-nșelînd un popor,
Să fugă, să scape de-al furiei hău,
Să nu mai momeasca tăiș de topor.
În vremile tulburi și cu încercări,
Unire să faceți, să fiți toți românii,
Venit-am cu toții din vastele zări,
Vă suntem alături, noi suntem STRĂBUNII!
În luptele duse cu neamuri barbare,
Din negura vremii noi azi am venit,
Să dăm României a sa deșteptare.
Noi suntem străbunii veniți de departe,
Cei care in lupte-ngrozit-am dușmani,
Cu braț de oțel, fără teamă de moarte,
Al nostru curaj vi-l aducem prin ani.
Treziți-vă acum, la ușă-i destinul,
Să faceți unire, gonind trădătorii,
Iar traiul cel greu și amar ca pelinul,
Goniți-l din țară, precum vîntul norii.
Să piară hoția și-ai ei acoliți,
Luptați cu dreptate în lege și neam,
Unirea de sînge acuma porniți,
Voi sunteți mai mulți și ce vreți nu e-n van.
Trăiți în picioare, la fel ca pădurea,
Nu viață de sclav în genunchi sau pe burtă,
Opriți-i pe cei ce-au venit de aiurea,
Să scurme pămîntul, să îi faceți turtă!
Iar cei care astăzi conduc tot mai rău,
Furînd și mințind și-nșelînd un popor,
Să fugă, să scape de-al furiei hău,
Să nu mai momeasca tăiș de topor.
În vremile tulburi și cu încercări,
Unire să faceți, să fiți toți românii,
Venit-am cu toții din vastele zări,
Vă suntem alături, noi suntem STRĂBUNII!
Sărut mâna... Părinților mei, Alexandru și Maria - de Nicoară Nicolae-Horia
Sărut mâna, mamă, sărut mâna, tată,
Mâinile din care am sorbit lumină,
Viața mea complexă, viața mea certată
Simplității voastre pururea se-nchină!
Tată- Alexandru și Marie- mamă,
Logodire sfântă pe-un picior de plai,
Mi-ați lăsat cuvântul, adevăr și vamă,
Pentru când veți trece dincolo de grai,
Mi-ați lăsat cuvântul, dulcea lui povară
Să o port cu mine, umbră credincioasă,
Dar atâta vreme cât vă știu Acasă
Nicio nerostire n-are să mă doară!
Când sub stele-i brumă și-amiroase-a ger,
Deși nu-mi răspundeți când vă strig în șoapte
Din ungherul clipei, rece și stingher,
M-așteptați acolo cu cireșe coapte...
Sărut mâna Mamă, sărut mâna, Tată,
Când pe lume, iată, ne pândesc dezastre,
Viața mea complexă, viața mea certată
În genunchi se-nchină simplității voastre...
Mâinile din care am sorbit lumină,
Viața mea complexă, viața mea certată
Simplității voastre pururea se-nchină!
Tată- Alexandru și Marie- mamă,
Logodire sfântă pe-un picior de plai,
Mi-ați lăsat cuvântul, adevăr și vamă,
Pentru când veți trece dincolo de grai,
Mi-ați lăsat cuvântul, dulcea lui povară
Să o port cu mine, umbră credincioasă,
Dar atâta vreme cât vă știu Acasă
Nicio nerostire n-are să mă doară!
Când sub stele-i brumă și-amiroase-a ger,
Deși nu-mi răspundeți când vă strig în șoapte
Din ungherul clipei, rece și stingher,
M-așteptați acolo cu cireșe coapte...
Sărut mâna Mamă, sărut mâna, Tată,
Când pe lume, iată, ne pândesc dezastre,
Viața mea complexă, viața mea certată
În genunchi se-nchină simplității voastre...
să nu mă chemi - de Belean Maria
în plimbările tale nocture
oricum voi veni
așa mi-au prezis ursitoarele la întâiul plâns
- Maia, ești predestinată să însoțești îngerii
lumina ochilor tăi va sfărma pietre
în zborul veșnic
cu răbdarea mai mare
decât a miriștei în așteptarea ploilor
a orașului însetat de pașii liniștii
o să cred
că în podul palmei tale
cresc nopți albe
într-un șir lung până la stele
în care
doar eu îmi voi despleti părul
doar ție îți voi arăta
ce gură frumoasă am
șoptind rugi
de dor
privește-mă
să nu adorm
nu voi ști niciodată
cum îți place să te numesc
seara ești fir de cer
prevestind tandru
prin pețiolul fiorului ce doarme
artificii
în zori
ploi
care spală urma de sărut
vin și deseară
să nu mă chemi
nu pierd nicio noapte de ceară
îngenuncheată de flacără ei
oricum voi veni
așa mi-au prezis ursitoarele la întâiul plâns
- Maia, ești predestinată să însoțești îngerii
lumina ochilor tăi va sfărma pietre
în zborul veșnic
cu răbdarea mai mare
decât a miriștei în așteptarea ploilor
a orașului însetat de pașii liniștii
o să cred
că în podul palmei tale
cresc nopți albe
într-un șir lung până la stele
în care
doar eu îmi voi despleti părul
doar ție îți voi arăta
ce gură frumoasă am
șoptind rugi
de dor
privește-mă
să nu adorm
nu voi ști niciodată
cum îți place să te numesc
seara ești fir de cer
prevestind tandru
prin pețiolul fiorului ce doarme
artificii
în zori
ploi
care spală urma de sărut
vin și deseară
să nu mă chemi
nu pierd nicio noapte de ceară
îngenuncheată de flacără ei
PLEC FRUNTEA - de Oană Stefan Valentin
Sărat
Îți gust dulci
Mâinile.
Sunt superbe
Fântâni de rouă.
De stup.
Plouă
Și mierea
Se-ascunde în toamnă.
Îți gust dulci
Mâinile.
Sunt superbe
Fântâni de rouă.
De stup.
Plouă
Și mierea
Se-ascunde în toamnă.
CREPUSCULI - de Oană Stefan Valentin
Dacă lumina
Ar orbecăi pe întuneric
Oare ne-am înfinge degetele
În mers?
Ori am simți luna
Pe șira spinării
Strâmb îndreptată
Înainte?
Cred că am dibui
Destinul
Pe buricele degetelor
Fierbinți
De prea mulți
Zori.
Ar orbecăi pe întuneric
Oare ne-am înfinge degetele
În mers?
Ori am simți luna
Pe șira spinării
Strâmb îndreptată
Înainte?
Cred că am dibui
Destinul
Pe buricele degetelor
Fierbinți
De prea mulți
Zori.
NU ȘTIU - de Oană Stefan Valentin
Nu știu
Ori mă mint
Mult prea bine
Încât
Nu mai simt
De nu vreau,
Atât de înfiptă
Se zbate
Durerea în mine.
Sunt panaceu
De surde silabe
Zvâcnite aiurea
Cu rime.
Ori mă mint
Mult prea bine
Încât
Nu mai simt
De nu vreau,
Atât de înfiptă
Se zbate
Durerea în mine.
Sunt panaceu
De surde silabe
Zvâcnite aiurea
Cu rime.
TE ROG SĂ NU - de Oană Stefan Valentin
Nu îmi mai rupe norii
În reci fâșii de gheață
Nu-mi da otrava-ți caldă
Drept ceai, de dimineață
Nu-mi bate fânul verde
Otavă fără grâu
Și nu mai plânge drastic
Lacrima nu-i un râu
Și nu-mi mai rupe glezna
Când Dumnezeu nu vede
Dă-mi dulce acuma bezna
De-n tine a mă-ncrede.
În reci fâșii de gheață
Nu-mi da otrava-ți caldă
Drept ceai, de dimineață
Nu-mi bate fânul verde
Otavă fără grâu
Și nu mai plânge drastic
Lacrima nu-i un râu
Și nu-mi mai rupe glezna
Când Dumnezeu nu vede
Dă-mi dulce acuma bezna
De-n tine a mă-ncrede.
PENAL: CULPĂ COMUNĂ - de Oană Stefan Valentin
Frauda sentimentală e
Când îți fur tălpile
Să nu mai alergi
Pe spinarea-mi
Frântă.
Furt calificat de cord e
Când iau prizonier pulsul
Și ți-l suflec ud
Mâneci fierbinți
Peste suflet.
Uitarea e
Delapidare neuronală
Stoarsă premeditat
De sânge plin
Despre tine.
Când îți fur tălpile
Să nu mai alergi
Pe spinarea-mi
Frântă.
Furt calificat de cord e
Când iau prizonier pulsul
Și ți-l suflec ud
Mâneci fierbinți
Peste suflet.
Uitarea e
Delapidare neuronală
Stoarsă premeditat
De sânge plin
Despre tine.
În suflet floare... de Ovidiu oana-pârâu
Atât de singur sunt în noapte
Încât mă-ncearcă nemurirea.
Doar într-un colţ de suflet creşte
Răsadul ce mi-a dat iubirea.
I-am pus credinţa adăpost,
Să se-nfiripe şi să crească.
Îl ud cu lacrime curate
Şi îl aştept să înflorească.
E lung al florii anotimp,
Şi vânturi aspre-i dau târcoale,
Cercând s-o rupă de la mine,
Să o dezbrace de petale.
Vor s-o usuce, să se treacă.
S-o schimbe într-o simpla iască.
Eu nu renunţ, mă lupt cu lumea,
Iar floarea tot o să-nflorească.
Va creşte rădăcini în mine,
Ce mă-ntăresc şi-o fac dorită,
Peste un timp, când va fi floare,
Va şti de cine e iubită.
O să presare-n jur seminţe
Din care vor rodi lăstare,
Iar eu a lumii răutăţi
Le voi privi cu nepăsare.
Încât mă-ncearcă nemurirea.
Doar într-un colţ de suflet creşte
Răsadul ce mi-a dat iubirea.
I-am pus credinţa adăpost,
Să se-nfiripe şi să crească.
Îl ud cu lacrime curate
Şi îl aştept să înflorească.
E lung al florii anotimp,
Şi vânturi aspre-i dau târcoale,
Cercând s-o rupă de la mine,
Să o dezbrace de petale.
Vor s-o usuce, să se treacă.
S-o schimbe într-o simpla iască.
Eu nu renunţ, mă lupt cu lumea,
Iar floarea tot o să-nflorească.
Va creşte rădăcini în mine,
Ce mă-ntăresc şi-o fac dorită,
Peste un timp, când va fi floare,
Va şti de cine e iubită.
O să presare-n jur seminţe
Din care vor rodi lăstare,
Iar eu a lumii răutăţi
Le voi privi cu nepăsare.
Aceasta este dragostea… de Lacrimioara Lacrima
Aceasta este dragostea
Cu zambet, lacrima in ea,
Chiar daca nu zambesti mereu
Cand te incearca dorul greu…
Dar te inalta, te ridica,
Sa zbori in viata fara frica
Cand frunzele sunt spulberate
Sperantele sunt adunate,
In toamna, ploaia e vanjoasa,
Dar dragostea este frumoasa
Cand picurii iti cad pe fata
Din dragoste iei o povata
Ca sa iubesti fara a cere
Simtind in suflet mangaiere,
Ca fiinta care ti-e iubita
Poti sa o faci prea fericita…
Aceasta este dragostea
Cu vant mai dulce-n calea ta
Vara a ramas in nostalgie
Prezentu-i toamna ruginie,
Raza de soare-i mai firava
Norii se-ntind pe cer degraba
Si ne iubim cu-nduioasare
Ce daca vremea-i in schimbare…
*
Aceasta este dragostea
Te cheama sa visezi in ea
Plimbare lunga in dorinti
In asteptari ce ard fierbinti
Parcul e mut, s-a resemnat,
Copacii sunt insingurati,
Ma-ntorc pe-o-alee si ascult
O amintire care nu demult
In toamna, a-nfrunzit in mine,
Un gand ce s-a-ntalnit cu tine,
Sarut in ceas invesmantat
In cant de pasari ce-au plecat
O lacrima-n privirea mea
Cand am intors-o-n urma ta
Insa a iubirii aroma-n dor
Ne cheama iaras’ deseori,
Aceasta este dragostea
Vad chipul tau frumos in ea
In ochii tai sclipesc stelute
Fragute coapte-s pe gurita
O stralucire-i pe-al tau chip
M-aplec…o frunza s-o ridic
E galbena si vestejita
Ce bine ca iti sunt iubita…
*
Clipele in toamna sunt frunze aprinse ce cad pe pamant depanandu-i acestuia amintiri culese din soare, ploi,…resemnate, se intorc la somnul lor…visand tainic la verdele de altadata…dragostea este ca o simfonie a tuturor frunzelor care ne va canta in suflet in orice anotimp
Cu zambet, lacrima in ea,
Chiar daca nu zambesti mereu
Cand te incearca dorul greu…
Dar te inalta, te ridica,
Sa zbori in viata fara frica
Cand frunzele sunt spulberate
Sperantele sunt adunate,
In toamna, ploaia e vanjoasa,
Dar dragostea este frumoasa
Cand picurii iti cad pe fata
Din dragoste iei o povata
Ca sa iubesti fara a cere
Simtind in suflet mangaiere,
Ca fiinta care ti-e iubita
Poti sa o faci prea fericita…
Aceasta este dragostea
Cu vant mai dulce-n calea ta
Vara a ramas in nostalgie
Prezentu-i toamna ruginie,
Raza de soare-i mai firava
Norii se-ntind pe cer degraba
Si ne iubim cu-nduioasare
Ce daca vremea-i in schimbare…
*
Aceasta este dragostea
Te cheama sa visezi in ea
Plimbare lunga in dorinti
In asteptari ce ard fierbinti
Parcul e mut, s-a resemnat,
Copacii sunt insingurati,
Ma-ntorc pe-o-alee si ascult
O amintire care nu demult
In toamna, a-nfrunzit in mine,
Un gand ce s-a-ntalnit cu tine,
Sarut in ceas invesmantat
In cant de pasari ce-au plecat
O lacrima-n privirea mea
Cand am intors-o-n urma ta
Insa a iubirii aroma-n dor
Ne cheama iaras’ deseori,
Aceasta este dragostea
Vad chipul tau frumos in ea
In ochii tai sclipesc stelute
Fragute coapte-s pe gurita
O stralucire-i pe-al tau chip
M-aplec…o frunza s-o ridic
E galbena si vestejita
Ce bine ca iti sunt iubita…
*
Clipele in toamna sunt frunze aprinse ce cad pe pamant depanandu-i acestuia amintiri culese din soare, ploi,…resemnate, se intorc la somnul lor…visand tainic la verdele de altadata…dragostea este ca o simfonie a tuturor frunzelor care ne va canta in suflet in orice anotimp
luni, 22 octombrie 2012
Cad merele… de Nicoara Nicolae-Horia
De la ghiocei la crizanteme,
De la tine până mai târziu,
Ce plină mi-e grădina de poeme,
De la tine până mai târziu,
Ce plină mi-e grădina de poeme,
Să fie numai vreme să le scriu.
Prin vie vântul pribegind suspină,
Strugurii ei se odihnesc în vin,
Ultimele roiuri de lumină
Dinspre vară nu le-auzi cum vin?
Se duc grăbite dincolo de toamnă,
Nici să le număr nu mai ştiu de-acum,
Cad merele, ce bucurie, doamnă,
De vârsta mea lovindu-se postum.
Eu le ascult căderea lor şi tac,
La sân tu le adună dacă vrei,
Ce coapte sunt şi roşii, cum îţi plac,
Sunt mere oare, ori sunt anii mei?...
Prin vie vântul pribegind suspină,
Strugurii ei se odihnesc în vin,
Ultimele roiuri de lumină
Dinspre vară nu le-auzi cum vin?
Se duc grăbite dincolo de toamnă,
Nici să le număr nu mai ştiu de-acum,
Cad merele, ce bucurie, doamnă,
De vârsta mea lovindu-se postum.
Eu le ascult căderea lor şi tac,
La sân tu le adună dacă vrei,
Ce coapte sunt şi roşii, cum îţi plac,
Sunt mere oare, ori sunt anii mei?...
migrenă de Nuța Istrate Gangan
în ultima vreme
trec prin mai multe amurguri decât răsărituri
dimineaţa miroase nefiresc a ceai bolnav
trec prin mai multe amurguri decât răsărituri
dimineaţa miroase nefiresc a ceai bolnav
voci repezite neînțelese
se răsfrâng în ecouri absurde
palma ta întârzie
pe tâmpla încinsă
ochii ard goi şi febrili
ciocuri ascuțite și flămânde
aleg bucăţi de creier pulsând
şi le împart altor ciocuri hulpave
(e dimineaţă?
nu
este seară
dormi...)
intru într-un tunel
care-mi sfredeleşte creierul
cu un burghiu fierbinte și bont
umbre violete iși trec zădărnicia clipei
prin anotimpuri inexistente
neputința mea este vecină
cu o moarte utilă și blândă
palma subțire și osoasă
peste geana-mi uscată
închide ultima clipire
care se mai zbate în agonie
se răsfrâng în ecouri absurde
palma ta întârzie
pe tâmpla încinsă
ochii ard goi şi febrili
ciocuri ascuțite și flămânde
aleg bucăţi de creier pulsând
şi le împart altor ciocuri hulpave
(e dimineaţă?
nu
este seară
dormi...)
intru într-un tunel
care-mi sfredeleşte creierul
cu un burghiu fierbinte și bont
umbre violete iși trec zădărnicia clipei
prin anotimpuri inexistente
neputința mea este vecină
cu o moarte utilă și blândă
palma subțire și osoasă
peste geana-mi uscată
închide ultima clipire
care se mai zbate în agonie
Am învăţat să nu mai zâmbesc de Costel Suditu
Muşcând din cer de din partea mea de lume,
Am ajuns să înţeleg că
Nu mă hrănesc cu el,
Am ajuns să înţeleg că
Nu mă hrănesc cu el,
Unde poate că e prea zemos...
Era la început,
În locul naşterii mele;
Acolo am muşcat întâia oară.
Crăpau neîntâmplările
Eliberate aşa, spre a se întâmpla,
Rănindu-mi gura inimii
Ascunsă în gura cu dinţi,
Slută şi însângerată cu cerul ei
Eliberând tăceri
Luminiscente.
Ascultând vacarmul naşterii
Din cerul mușcăturii mele,
Identică, de altfel, cu prima, când
Mîncam zâmbet,
Am învăţat să nu mai zâmbesc.
Era la început,
În locul naşterii mele;
Acolo am muşcat întâia oară.
Crăpau neîntâmplările
Eliberate aşa, spre a se întâmpla,
Rănindu-mi gura inimii
Ascunsă în gura cu dinţi,
Slută şi însângerată cu cerul ei
Eliberând tăceri
Luminiscente.
Ascultând vacarmul naşterii
Din cerul mușcăturii mele,
Identică, de altfel, cu prima, când
Mîncam zâmbet,
Am învăţat să nu mai zâmbesc.
duminică, 21 octombrie 2012
Cât de 'nţeleaptă-i marea ! - de Ovidiu Oana-pârâu
Când prea ades sub vânturi
şi de furtuni brăzdată,
în fantasmări diforme
sălbatic descompusă,
rânjind spre cer şi lume
întinderea-i ridată,
frumoasa-i măreţie,
pare pe veci apusă.
Dar, ia aminte bine
şi de la ea învaţă
tu, om ţesut din apă,
că toată frământarea
acestui chip vremelnic,
e doar la suprafaţă.
Adâncu-i calm şi rece.
Cât de-nţeleaptă-i marea !
şi de furtuni brăzdată,
în fantasmări diforme
sălbatic descompusă,
rânjind spre cer şi lume
întinderea-i ridată,
frumoasa-i măreţie,
pare pe veci apusă.
Dar, ia aminte bine
şi de la ea învaţă
tu, om ţesut din apă,
că toată frământarea
acestui chip vremelnic,
e doar la suprafaţă.
Adâncu-i calm şi rece.
Cât de-nţeleaptă-i marea !
SĂ NU CREZI - de Dori Lederer.
Să nu crezi că vreodată ți s-a furat vreun vis
Căci hoții nu ajung
să calce-n Paradis,
Nici ochiul înșelării, în suflet nu pășește
Și hula trădătoare frumosul nu-l grăiește.
Să nu crezi că ceva îți poate murdări
Un altceva ce ție și-a fost sortit a fi
Și nici un cineva n-a fost mai „tu” ca tine
Și nici tu nu ai fost cum lor le-ar fi mai bine.
Să nu te-nșeli cînd voci îți spun că ai pierdut
Frumosul, ce tu singur, în tine l-ai avut
N-ai fost pe jumătate nicicând creat de Sus
Ci ai venit întreg, sublim și nesupus.
Să nu plângi după oameni și după efemer
Căci într-un ciob se poate cuprinde-ntregul cer
Ești tu și ai tot fost așa cum te-ai știut,
Să nu te-nșele nimeni că astăzi te-ai pierdut.
Să nu crezi de auzi că-ai devenit trecut,
Căci tu n-ai timp nici loc, ci ești cum te-ai născut
Fărâmă de lumină din însăți raza ta
Și tot ce este-n tine, nimeni nu-ți poate lua.
Lacrima de soare - Irina Nedelciu
Ce cade-n legănare, pierdută, în uitare
Aud din depărtare suspinu-i şi mă doare
Şi-n şoapte fărâmate, păşesc, tot mai departe.
Cărarea mă tot duce, prin frunzele căzute
Ce stau ca amorţite pe terra, amărâte
Şi mila mă cuprinde, în ziua ce îmi râde
Dar lacrima de soare, mă mângâie pe frunte.
În slabă tremurare, zâmbesc, gândind la multe
La toamna minunată, la crestele de munte,
La sufletele calde ce îmi vorbesc prin carte,
La vântul ce îmi bate, c-o linişte aparte.
Şi sufletul... îmi cântă, în armonie mută,
Cu inima soprană, ce-n puls e mare doamnă,
Iar ochii-mi, în lumină, uşor mi se inundă
Cu lacrima de soare... în caldă alinare.
TOTU-I DEŞERTĂCIUNE - de Paty Serbanescu
Aş vrea s-aduc prinosul luminii şi iubirii
Opreşte-mi disperarea, ce-ndurerează fiinţa
Şi lasă-mă să umblu în limpezimea firii
Doar arătându-mi calea, îmi voi croi dorinţa.
Nu pot să cred că astrul se va stinge
Noaptea, înghite ziua, tunelul pare mic
Sufletul este plin şi dragostea mă-mpinge
Să văd paharul gol şi-apoi… să mă ridic.
Plâng frunzele căzute de veştejita ură
Privind cum suprapuse stau filă peste filă,
Nefremătând ferice şi nemişcând din gură
Moarte vor fi apururi, scurse de clorofilă.
M-aplec să le ridic, le pun costum de gală
Le văd roua pitită pe chipul franjurat,
Durerea le-o cuprind, pictând-o cu cerneală
Şi le refac culoarea, pe tenul sfârtecat.
Totu-i deşertăciune, nimic nemuritor
Scurtă mai este viaţa şi tare-i răvăşită,
Nimic de pe planetă nu e nepieritor
E ca o vorbă goală, lăsată… nerostită.
Şi dacă viaţa într-o clipă… se va duce
Alunecând pe-un val, cu o direcţie-n mers,
Vom ştii mereu şi singuri, să ne purtăm o cruce
Oriunde-am fi ajunşi, plecaţi…spre univers.
amintiri de Nuța Istrate Gangan
s-a deschis un crematoriu în cartierul tău
(pe 12 colţ cu 65)
(pe 12 colţ cu 65)
cine mai deschide astăzi crematorii
m-ai întrebat zâmbind
dar primul tău gând a fost
să îți aduni
toate visele
în care alergam desculță prin toamna îndoielior tale
toate amintirile
în care cu buze arse îmi atingeai genunchiul
şi să le duci acolo
un leu şi cinsprezece de vis
câţiva bănuţi în plus pentru una bucată amintire
ai crezut că vei ieși ieftin
însă nu ai ştiut să îţi calculezi înţelept pierderile
pentru că amintirile noastre
sunt ignifuge, darling
ard mocnit şi îndelung
m-ai întrebat zâmbind
dar primul tău gând a fost
să îți aduni
toate visele
în care alergam desculță prin toamna îndoielior tale
toate amintirile
în care cu buze arse îmi atingeai genunchiul
şi să le duci acolo
un leu şi cinsprezece de vis
câţiva bănuţi în plus pentru una bucată amintire
ai crezut că vei ieși ieftin
însă nu ai ştiut să îţi calculezi înţelept pierderile
pentru că amintirile noastre
sunt ignifuge, darling
ard mocnit şi îndelung
ULTIMUL TREN de Patricia Serbanescu
Cu singurul tren ajuns într-o gară
Eram deprimată, cu ruga-n lumină,
Că-n durerea aprinsă degajată de vară
Iubitul pleca, făr’să aibe vreo vină...
Am trăit în sublim, pentru fiecare
Fluturând iar batista lângă şina de tren,
Când în ultimă noapte de chin şi candoare
Trezit-ai regretul, cu graiul solemn…
Rămasă tăcută în gara absurdă
Pierdut-am crâmpeiul de trăiri, aspiraţii,
Aşteptând în tăcere vagonul să fugă
Cu oameni ce fac ades, figuraţii...
Iubirea-i în toate cu visări şi năluci
Resemnaţi vom trăi cu sufletul mut,
Transformată ades în blesteme şi cruci
Mereu o reluăm, dintr-un alt început…
Priveam trenul plecând, în acel cald apus
Făcându-mi curaj, descâlceam frământări,
Cu ochii spre cer o lacrim-a curs…
Străbătând acel timp, de dureri şi frustrări…
Plecat-ai grăbit... oare-ai să mai treci?
Alergând disperată, constiinţa mi-e plină,
Căci iubirea-i strivită între roţile reci
Şi vina o poartă, acel capăt de şină.
Mă trec iar fiorii, sentimente-s năluce
Un ultim oftat în acest timp sfârşit,
Ştiam că mă aflu la o nouă răscruce
Zărind printre linii, cum trenu-a pierit…
În gând îmi apare imaginea ta
Degeaba m-agit, nu caut vendetă
Durerea-i umilă, din pulberi de stea,
Mereu o trăim şi mereu... se repetă.
Iubirea-i iluzie, destin, frenezie
Păşind resemnată, visam între vremuri,
Căci viaţa compune din nou poezie
Cântând uneori recviem, printre trenuri.
Am trăit în sublim, pentru fiecare
Fluturând iar batista lângă şina de tren,
Când în ultimă noapte de chin şi candoare
Trezit-ai regretul, cu graiul solemn…
Rămasă tăcută în gara absurdă
Pierdut-am crâmpeiul de trăiri, aspiraţii,
Aşteptând în tăcere vagonul să fugă
Cu oameni ce fac ades, figuraţii...
Iubirea-i în toate cu visări şi năluci
Resemnaţi vom trăi cu sufletul mut,
Transformată ades în blesteme şi cruci
Mereu o reluăm, dintr-un alt început…
Priveam trenul plecând, în acel cald apus
Făcându-mi curaj, descâlceam frământări,
Cu ochii spre cer o lacrim-a curs…
Străbătând acel timp, de dureri şi frustrări…
Plecat-ai grăbit... oare-ai să mai treci?
Alergând disperată, constiinţa mi-e plină,
Căci iubirea-i strivită între roţile reci
Şi vina o poartă, acel capăt de şină.
Mă trec iar fiorii, sentimente-s năluce
Un ultim oftat în acest timp sfârşit,
Ştiam că mă aflu la o nouă răscruce
Zărind printre linii, cum trenu-a pierit…
În gând îmi apare imaginea ta
Degeaba m-agit, nu caut vendetă
Durerea-i umilă, din pulberi de stea,
Mereu o trăim şi mereu... se repetă.
Iubirea-i iluzie, destin, frenezie
Păşind resemnată, visam între vremuri,
Căci viaţa compune din nou poezie
Cântând uneori recviem, printre trenuri.
Fără supărare şi durere de Costel Suditu
Aş vrea să iau toată supărarea pământului
Şi să dispar cu ea pentru totdeauna.
Să îmblânzesc cu fruntea mea şi obrajii mei
Şi să dispar cu ea pentru totdeauna.
Să îmblânzesc cu fruntea mea şi obrajii mei
Vaierul vântului;
Să mă arunc de pe marginea pământului
Cum face spuma Mării nerăbdării.
Aş vrea... degeaba de-aş putea
Că omul e rupt,
Să fiu un cuvânt;
Uzat declarat căutat;
Aşa, să iau durerea pământului şi
Cu a mea,
Să mi se spargă fierea;
Şi să fug departe de orice rotaţie;
Treacă păsări meditaţie
Şi câte-un pom...
Vreun rest de gând
Şi vreun rebut de om,
Şi ochi plângând
Prin spaţiul dintre mine
Şi străluciri de stea, diamantine;
Să nu mai fiu în trup,
Şi cu păreri de rău
Că n-am fost înţeles de Dumnezeu,
Să scutur supărarea şi durerea
Îndestulate de amar cu fierea,
Peste amorul Universului,
Cel propriu,
Demenţial de ameţit cu opiu,
Şi dresului,
Să-i fiu ca ştab congresului
De stele,
Ca cea mai nouă dintre ele
Pământule, cu fără supărare şi durere...
Să mă arunc de pe marginea pământului
Cum face spuma Mării nerăbdării.
Aş vrea... degeaba de-aş putea
Că omul e rupt,
Să fiu un cuvânt;
Uzat declarat căutat;
Aşa, să iau durerea pământului şi
Cu a mea,
Să mi se spargă fierea;
Şi să fug departe de orice rotaţie;
Treacă păsări meditaţie
Şi câte-un pom...
Vreun rest de gând
Şi vreun rebut de om,
Şi ochi plângând
Prin spaţiul dintre mine
Şi străluciri de stea, diamantine;
Să nu mai fiu în trup,
Şi cu păreri de rău
Că n-am fost înţeles de Dumnezeu,
Să scutur supărarea şi durerea
Îndestulate de amar cu fierea,
Peste amorul Universului,
Cel propriu,
Demenţial de ameţit cu opiu,
Şi dresului,
Să-i fiu ca ştab congresului
De stele,
Ca cea mai nouă dintre ele
Pământule, cu fără supărare şi durere...
Iubirea noastra de Gabriela Dangu si Emil Marian
G
Te ning cu versuri la sfârșit de toamnă,
Te ning cu versuri la sfârșit de toamnă,
Topindu-mă de doruri în lava de sărut,
La un noian de dragoste în iarnă mă condamnă,
Tu, sufletul din mine, să uiți că m-ai durut.
E
Iar versurile ninse, acum în prag de iarnă,
M-acoperă cu totul, nu te mai văd de loc,
Doar dragostea-mi răzbate la tine dragă doamnă,
Și le topesc încet cu inima-mi de foc!
G
Și când îmi vii, să mă acoperi cu –nserare,
În miez de anotimpuri, să-mi taci când bate vântul
Să mă alinți c-o adiere la început de mare,
Să îmi păstrezi în tine doar zâmbetul și gândul
E
Te-oi înveli în stele și cer de catifea,
Și-ți voi șopti un cântec de dor iubita mea,
Să nu mai bată vântul, iar iarn- acum să plece,
Zâmbește-mi doar cu gândul, plânsul să nu te-ncerce!
G
Iubitul meu, mi te prelingi pe trup cu mii de cânturi,
Doar luna, printre stele, ni-i martoră și gerul,
La nunta noastră se-ngemănează rânduri
În mii de poezii și-n nouri și casa ni-i doar cerul.
E
Și-atunci, de sus din casă, vărsa-vom peste lume
În zilele toride, o lacrimă de vers,
Pe coamele de valuri cu diafane spume,
Vom scri iubirea noastră zburată-n Univers!
La un noian de dragoste în iarnă mă condamnă,
Tu, sufletul din mine, să uiți că m-ai durut.
E
Iar versurile ninse, acum în prag de iarnă,
M-acoperă cu totul, nu te mai văd de loc,
Doar dragostea-mi răzbate la tine dragă doamnă,
Și le topesc încet cu inima-mi de foc!
G
Și când îmi vii, să mă acoperi cu –nserare,
În miez de anotimpuri, să-mi taci când bate vântul
Să mă alinți c-o adiere la început de mare,
Să îmi păstrezi în tine doar zâmbetul și gândul
E
Te-oi înveli în stele și cer de catifea,
Și-ți voi șopti un cântec de dor iubita mea,
Să nu mai bată vântul, iar iarn- acum să plece,
Zâmbește-mi doar cu gândul, plânsul să nu te-ncerce!
G
Iubitul meu, mi te prelingi pe trup cu mii de cânturi,
Doar luna, printre stele, ni-i martoră și gerul,
La nunta noastră se-ngemănează rânduri
În mii de poezii și-n nouri și casa ni-i doar cerul.
E
Și-atunci, de sus din casă, vărsa-vom peste lume
În zilele toride, o lacrimă de vers,
Pe coamele de valuri cu diafane spume,
Vom scri iubirea noastră zburată-n Univers!
din nopţi de tăcere de Leonid Iacob
Din nopţi de tăcere
din cântecul mut
se-adună coroană
de ger şi de lut,
cu aspră tocmire
în ziduri
de sorţi
când clarul de lună
e-un ceas dintre nopţi.
Şi vin năluciri
ca să caute loc
în clipe uitate
din timp ce-a trecut
tăcerile noastre
noroc
nenoroc
bat tot mai târziu
mereu neştiut.
Şi vântul aduce
spre noi destrămări
fantasmele crude
născute din gând
mai urcă spre noi
şi chemări
şi visări
că urme ni-s ceaţă
topită de vânt.
poezia face parte din volumul meu "Ultima santinelă"
nu-mi plac de Maria Belean
diminețile acelea
care numără fluturii arși
după o noapte
care numără fluturii arși
după o noapte
în care luna își deschide ochii plumburii
în care golul este mai sângeriu
mai mare
mai des
decât cel lăsat de trecerea unui unu
nu-mi place gustul migdalei
mirosul liniștii
doamne
dă-mi pânze spălate-n alb
să înnădesc de-a lungul cărării felinare
să deschid ochii
să văd brațul minciunii
până la urse
... și
ce credeai
că poți cu nada ruptă
amăgi mâna întinsă a purității
… arde
nu mai împart vorbe cu tine iubite
tenebre ale vicleșugului să-ți fie coroană
pâinea inimii hrană fluturilor nerozi
de ce
pentru că aștept ca și tine potopul
doar arca din hârtie
frunze
mai pot salva
fluturii fără aripi
și știi ce
nu vom fi liberi
nodul este prea strâns
în care golul este mai sângeriu
mai mare
mai des
decât cel lăsat de trecerea unui unu
nu-mi place gustul migdalei
mirosul liniștii
doamne
dă-mi pânze spălate-n alb
să înnădesc de-a lungul cărării felinare
să deschid ochii
să văd brațul minciunii
până la urse
... și
ce credeai
că poți cu nada ruptă
amăgi mâna întinsă a purității
… arde
nu mai împart vorbe cu tine iubite
tenebre ale vicleșugului să-ți fie coroană
pâinea inimii hrană fluturilor nerozi
de ce
pentru că aștept ca și tine potopul
doar arca din hârtie
frunze
mai pot salva
fluturii fără aripi
și știi ce
nu vom fi liberi
nodul este prea strâns
subjugare de Renate Müller
mă supun vieţii
aflându-mă în afara timpului meu
aflându-mă în afara timpului meu
îmi plimb
gândurile legate de aţe
cum îşi plimbă alţii câinii în lesă
stau lângă mine şi mă privesc
nu fără…îndoială
la oboseala paralizatoare
care vrea să m-oblige
să mă predau
HD 19.10.2012 RM
gândurile legate de aţe
cum îşi plimbă alţii câinii în lesă
stau lângă mine şi mă privesc
nu fără…îndoială
la oboseala paralizatoare
care vrea să m-oblige
să mă predau
HD 19.10.2012 RM
rătăcire de Renate Müller
singură mă plimb
printre aripi de lumini
de-a lungul autostrăzii
prind pene de lumină
le-adun în buzunarul rupt
de vre-o două luni
aşa de pustiu este locul
şi noaptea tace ca luna
pe care aş dori s-o destup
să curgă din ea lichidul
ce-mi tulbură ochii
înecându-i în brumă
HD 19.10.2012 RM
printre aripi de lumini
de-a lungul autostrăzii
prind pene de lumină
le-adun în buzunarul rupt
de vre-o două luni
aşa de pustiu este locul
şi noaptea tace ca luna
pe care aş dori s-o destup
să curgă din ea lichidul
ce-mi tulbură ochii
înecându-i în brumă
HD 19.10.2012 RM
captivă în noapte de Renate Müller
perdeaua din camera mea
aruncă gratii de lumină nocturnă
eu stau într-un pătrat
aruncă gratii de lumină nocturnă
eu stau într-un pătrat
îmlpetit din sârmă
lacrimile mele curg şi se scurg
în ape torente
ce-mi spală ca pe o piatră
inima-mi sângerândă
rănit este sufletul meu
ce-şi caută adăpost în umbre
de-aş putea să-l salvez
cu un strigăt de durere
HD 19.10.2012 RM
lacrimile mele curg şi se scurg
în ape torente
ce-mi spală ca pe o piatră
inima-mi sângerândă
rănit este sufletul meu
ce-şi caută adăpost în umbre
de-aş putea să-l salvez
cu un strigăt de durere
HD 19.10.2012 RM
Abonați-vă la:
Postări (Atom)