Petre Violetta - Se tânguie pământul

Se tânguie pământul pe plaiuri româneşti,
Oftează frumuseţea păstrată din bătrâni.
În lutul din Horezu şi lacrimă găseşti
Şi cerul şi gradina şi zborul de lăstuni...

Icoanele-n biserici se scurg de pe pereţi
Nici ruga nu ajunge să le oprească-n drum.
Se duc să-mpodobească lăcaşuri de asceţi
Numai acolo-s sfinte şi flacără şi scrum...

Sfinţii neputincioşi cu mâini împreunate,
În rugăciuni spre cerul întunecat de ploi,
Ar vrea să prindă viaţă, dar mâinile legate
De-atâta necredinţă nu-i lasă lângă noi...

Şi cum să mai găseşti putere să păstrezi
Pe lângă tine ruga la sfinţi şi la icoane?
Când mucegaiuri dorm în paturile verzi
Scobite-n nepăsare şi-n multe alte toane...

Se tânguie pământul din ţara mea de dor
Atâta frumuseţe aşteaptă să răsară!
A îngheţat şi apa din tainicul izvor,
Iar eu aştept Credinţa să-nmugurească iară...