Ovidiu Scridon - Autoportret

Când am pornit eram nimic,
Nu eram mare şi nici mic,
Eram dorinţă şi nevoi,
Eram doar „unu” dintr-un „doi”.

Şi-ncet, încet, cu paşi cuminţi,
Secunde, ani şi suferinţi
Am străbătut şi-am adunat
Şi sunt al timpului vânat.

Înlănţuit în gânduri fumurii,
Răscruci de supărări şi bucurii
Am întâlnit în drumul meu
Şi-am înţeles ce-i simplu şi ce-i greu.

Mai ştiu ce pot şi ce nu pot
Şi-aş vrea cu clipele să mă socot,
Ca din tăcerea plină de blândeţe
Să-mi mai ofere înc-o tinereţe.

Şi-ntr-o clipire de odihnă
Încerc cu gându`-aşezat în tihnă
Să-ndepărtez ce ştiu, de ce nu ştiu,
Să-mi scald privirea-ntr-un târziu.