Stiu cum arata lumea in clipa cand se naste,
Am fost prin preajma, fiinta de nimic,
Mi-e dor de Universul blocat in timpul minus
Si vreau din nou din haos, spre mine sa-l ridic.
Eram pamant si aer, firesc din EU create,
Firesc era si plansul curgand din lacrimi greu,
Mergeam cu grija drumul spre nasterea uitata,
Eram doar eu si lumea si Dumnezeul meu.
Voi fi din nou acolo cand se va stinge cerul,
Vor fi din mine clipe spre moarte sa-l conduca
Sa-nchida amintirea in gratii de uitare,
Sau alte Universuri spre mine sa aduca.
(Noptile albe ale cuvintelor)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu