Ene Adrian Daniel - Din amintiri

 Din amintiri răsare dorul
 Ce stă în suflete sădit,
 Voi ridica cu teamă storul,
 De umbra toamnei ruginit.

 Apar pe rând, amestecate
 Imagini pline de noroi,
 De-o lacrimă picând spălate
 Când le aducem înapoi.

 Apar şi zile-ntunecate,
 Sorbeam din cupe vin amar,
 Ne bântuia în lunga noapte
 Al geloziei gând hoinar.

 Apar încet, trăiri apuse
 Din ceasul vremii troienit,
 Pe buzele de ierni răpuse,
 Un zâmbet cald ţi-a răsărit.

 Stăm nemişcaţi, fără cuvinte,
 Privind sfioşi albastrul lac,
 Doi nuferi ne aduc aminte
 De prima seară din iatac.

 Roşeşti uşor, îţi văd privirea,
 Şi-n ea câmpiile cu flori
 Plină de verde, amintirea
 Se scutură peste culori.

 Ne aşezăm pe iarba crudă,
 Din noi porneşte infernal
 Amor nebun ce încă udă
 Ţărmul iubirii ca un val.

 Deschidem ochii, trupuri lasă
 Pe malul lacului suspin,
 Uităm de timpul ce ne-apasă,
 Când clipele pierdute vin.

 Începe apa să tresară,
 Se-apleacă trestia la mal,
 Pe luciul ei zâmbind coboară
 Luna din vârful unui deal.

 Ţi-adie vântul părul moale,
 Cu roua vieţii te alint,
 Vin amintiri, ne dau târcoale
 La nunta noastră de argint.

 Intrăm golaşi în apa rece,
 Spre nuferi înotăm visând,
 O amintire, undă trece
 Peste doi oameni, lunecând.