Daian Daniel - Simplitate sălbatică

placid
far înceţoşat te scuip lumină din râsul ruginit
ca un dinte flămând de simplitate
te împiedic de imaculat

în miez de singurătate au descălecat
trei îngeri neferecaţi de aripi
să vândă timp de oameni la bucată
în crâşma de la colţul blocului

suntem zdrenţuire spartă-n şolduri
de fecioare mute în neputinţă de prea iubite
ne creştem lătrat până în măduva suportării
de nelinişte

lumea mea
nu are ascensoare lipite-n glezne
nici troilebuze să poarte nesimţirea sărutatului de braţe

aici sunt doar eu
agăţându-mă de viaţă ca o veste
în realitate voastră de cochete păsăroaie drepte
sunt eu cuvântul necunoscător înalt de strâmb în tine