Nu strunele de la chitară vreau să tacă,
Ci bătăile vibrante-n rezonanţă,
Cu gândul cel parşiv de la distanţă
Fără sincronizare cu azurul,dacă
Fură strălucirea dintre perne
Şi fără de culoare, ochiul se închide
Înspre întorsul dor ce-acum desfide
A raţiunii limbă şi ale ei teoreme,
Ori axiome, n-are importanţă...
Sedusă în extaz de complezanţă
Uitam de legea firii şi-n neştire
Negam la infinit orice dovadă de iubire...
.........................................................................
Schilod de încercarea momentului nefast
Un suflet în genunchi se- aşterne
Speranţei spune,,bun rămas,,
Căci glasul surd rămâne
La demult uitatu-i glas!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu