REVELAŢIE de Cristina Maroiu

Cum, Doamne, mai poţi să ne dai iubire
Când totul în jur e minciună şi haos?
Când omul-maşină aleargă-n neştire,

Aleargă fără repaos?

Minusculi gândaci, pe-o bucată de pâine
Ne batem, căci toţi o dorim!
Uităm sensul vieţii, uităm şi de Tine,
Mai rău că orbeţii trăim!

Purtaţi de nevoi şi purtaţi de ispite
Călcăm în picioare comori...
Găsind un răspuns-noi găsim o avere,
Ne credem nemuritori!

Luaţi de vârtej, nu ştim drumul acasă
Şi-atunci ne prindem de mâini,
Cu lacrimi în ochi, ne trezim din transă
Şi suntem c-o zi mai bătrâni...

Cu inima strânsă, cu inima arsă
Aflăm că tot, pe pământ,
E praf, e cenuşa, e negură deasă,
E numai vânare de vânt!

CRISTINA MAROIU