TĂCERE - Cristina Maroiu

Asemenea
unui ceas de buzunar
neîntors la timp,
inima bate
în zadar
ore asimetrice.
Însă nu le mai aude
nimeni,
nici măcar vântul…

Cu atriile deschise
către cerul confuz,
se zbate ultima zi
senină:
și-a frânt aripile
în tăcerea asta rece,
care mă întreb
cum de mi-a poposit
în suflet
și cum de încă mă
cutreieră,
ca o prevestire
de vreme rea!

Din mine răzbate
desuet
glasul de tinichea
al unui
gramofon…
Dar de pe strada asta
au dezertat până și
amintirile!
Încet și nesigur
îmi cufund picioarele
în apele adânci
ale uitării.

Să fie oare iarnă deja?