Copil al infinitului albastru,
Copil al stelelor tăcute,
Vei arunca nemărginirea
În universuri cunoscute;
Prin sfera apelor tăcute
Vei înțelege tot ce-a fost,
Că lumea-i o adunătură
De multe lucruri fără rost;
Vei adormi, copil cuminte,
Și vei avea un vis astral,
În care toate sunt egale
Și totuși nu-i nimic egal;
Te vei juca cu nemurirea,
Vei împărți stelara lege,
Pe care nimeni niciodată
Nu va-ndrăzni să o deslege;
Și-apoi, în febra inconstantei
Și-a devierilor tăcute,
Tu vei găsi înțelepciunea
Ideilor preconcepute;
Și-n ziua-n care-albastrul sacru
Va fi o oază de-nceput,
Abia atunci,
Copil albastru,
Abia atunci,
Vei fi născut;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu