De n-ar mai veni - de Costel Suditu

Mă prefăceam că dorm.
Am prins-o de părul al ei negru de viu,
Plin cu blesteme de soarta mea,
Şi am izbit-o de crunta a mea putere
Să nu mai fiu;
Nemiloasa, s-a prefăcut moartă;
Încă mai aveam negru pe mâini
Când scârţia ca o poartă
Din sâni;
Să piei tu stricat-o!
Îi strigam izbind-o
De puterea a mea din nou să nu mai fiu;
Să nu mai vii, să nu mai vii,
Nesăturat-o,
Sunt viu!
Şi cu rana ei în mâini,
Şi cu limba ei pelin
De după gâtul meu prinsă,
M-am trezit dimineaţă
Că-i stinsă;
Moartă lângă mine,
Şi plânsă,
Vie de neagră,
Răpusă
Şi dusă întreagă;
De n-ar mai veni!