un urlet îi zoreşte şi dau fugă
într-un desiş de umbre din pădure
ea nu mai poate goana s-o îndure
de greul dus şi i-a oprit cu-o rugă

dă muget cerbul turmei să adaste
atent pândind la vreo sclipire
sfârşită de efort şi opintire
începe ciuta truda de a naşte

un ied plăpând ce frigu-l abureşte
se zbate, se înalţă pe picioare
ea-ncearcă să-l ferească de răcoare
când blana umezită-i netezeşte

purtând spre ei a lupilor cătare
le vine din pădure semn de frică
către jivine coarnele-şi ridică
el tatăl ce rămâne pe cărare

vrea timp să mai câştige până turma
s-o-ndepărta în noaptea-ntunecoasă
de haită-n pădurea prietenoasă
şi prin tufişuri îşi va pierde urma

s-a dat pe el dând iedului iar viaţă
oprind pe lupi din cruda hăituire
şi-apoi se stinge ca o amintire
privind înspre desişuri ca prin ceaţă