Prietenul Băileşti - de Gabriel Maioru

Născut în negurile vremii, când neamul Băilă a sosit aici,

S-au adunat în aste mândre locuri de la nepoţi pân la bunici.
Trăind în pace şi în armonie, urmând destinul ce ţi-a fost trasat,
Crescând frumos, simplu, firesc, Băileştiule, tu te-ai făcut un sat.

Imperiul necreştin din sud a venit şi te-a asuprit
Şi sub a lui cizmă păgână tu multe-ai îndurat şi-ai suferit,
Dar sorţii ţi-au zâmbit din nou, când ajutat din răsărit,
Prin fiul tău, pandur Magheru, cu fieru-n mână tu te-ai dezrobit.

Peste juma de veac, cu-acest pagân duşman, tu iarăşi ai luptat,
Cu-acelaşi eroism, aceiaşi fii bărbaţi, acelaşi aliat,
Şi te-ai acoperit de glorie din nou, prin jertfa propriilor fii,
Ce au căzut la datorie pentru eliberarea scumpei Românii.

În prima luptă mondială ţi-au pierit fii pe câmpuri,
Lăsâd în urmă casa părintească şi brazda de sub pluguri,
Un monument în centrul tău stă azi să ne-amintească,
Că s-au jerfit suprem, eroic să re-ntregească Ţara Românească.

Nici în a doua mare bătălie ei nu s-au dezminţit,
În lupta pentru-a ţării libertate au fost de neclintit,
Faptele lor de arme sunt curată epopee,
Căci sub al ţării steag ei au hrănit tranşee.

Deşi istoria la luptă adesea te-a chemat,
Tu să munceşti şi să prosperi nicicând nu ai uitat,
Din satul mititel, ce semăna cu-n mândru fecioraş,
Crescând bărbat, tu te-ai făcut Băileştiule oraş.

Din seva ta au răsărit oameni cu multă şcoală,
Purtându-te mereu la suflet, în lume îţi fac fală,
Pe unicul domn, Amza ţării, tot tu l-ai dat,
Ce olteneşte-a râde, cu Veta şi cu Sucă, pe toţi ne-a învăţat.

Eu îţi doresc, prietene Băileşti, în zi de sărbătoare,
Lângă trecutul mare ce îl ai, un viitor mai mare,
Iar cei ce vor veni aici, în pace să trăiască,
Nicicând să uite a iubi Băileştiul şi Ţara Românească.