Mă înnebuneşte clepsidra ce măsoară timpul rămas până ce marea despărţire nu ne va ierta.
Mă dor minutele ce trec degeaba, mă dor secundele reci.
Aşi vrea să mai întorc o dată clepsidra,
Judecătorul spune: nu!
Atunci lacrimile încep să-mi ardă obrajii, mă arde în piept aerul ce-l respir.
Gândul fatal îmi sfredeleşte creierul şi-ncep să strig: întoarceţi clepsidra! Încă o data vă rog!
Niciun răspuns nu vine şi simt că-nebunesc, vă mai sărut o dată şi mă gândesc la ...clepsidră.
Privesc la ea, nisipul parcă se grabeşte, privesc şi nu-mi vine să cred, odată cu el vă pierd pe voi.
Cuget, mă-ncordez, ţip să-mi fac curaj,
În clipa următoare singurătatea ce mă-nconjoară mă apasă implacabil,
Privesc din nou clepsidra, timpul nu s-a scurs tot, nu-i totul pierdut.
Durere, furie, dor, iubire, toate contopite nasc putere,
O folosesc spre a învinge soarta în argumente, timp şi spaţiu,
Lupt din greu, iar după minute lungi cât zile se da bătută.
Sunt vlăguit dar vă am din nou lângă mine,
Vă acopăr nebuneşte cu sărutări iar încleştarea îmbrăţişării riscă să vă sufoce.
Cu ultima picătură de putere ce credeţi că fac? Ce fac?
...............................................................................................
Sparg nenorocita de clepsidră, cu ultima picătură de putere asta fac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu