Timpul vorbelor - de Bogdan Dumbraveanu

în timpul vorbelor ce nu le-am spus

era un cer mai calm,cu limpede lumină,
coloanele înalte nu se sfârşeau în sus
ca să suspende vreo veşnică grădină.

dar ne-am strigat,avizi,pe nume,
privindu-ne deodată serbezi,goi,
consoanele s-au răspândit făr' de liman în lume,
şi-au încolţit îndoiala pribeagă,adăpostită-n noi.

tot ce inlăuntru ne-a locuit odată
nu ne mai ţine loc de piele ori de haină.
atunci am răscolit dumbrava înserată
pentru o frunză verde cât goliciunea toată.

rătăcitorii străvezii în zarea cea de taină...