fiind una tot timpul
cu jucăriile lui
care nu ştiu să moară
gloanţele pustii de jucărie nu ucid
ci învie morţii care au uitat să se joace
arunc şi acum pietre în lacul
pe care am navigat de atâtea ori cu barca
să văd cum din cercurile mici
se nasc cercuri din ce în ce mai mari,
cât lacul ori universul,
în cele din urmă
câţi oameni mai mari a născut
din el copilul ce-am fost
îţi aud glasul atunci când sunetele
răspândesc în jur bucurie,
văd zâmbetul pe care-l porţi
când culegi flori de soc
trebuie doar să te iau de mână
să-mi fii jucăria ce nu ştie să moară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu