Mă sparg în sute de bucăţi,
Mă recompun în chip diform,
Am răni adânci de răutăţi,
Iar nopţile îmi sunt nesomn.
Mă chinuiesc amare remuşcări,
Mă liniştesc dulci amintiri,
Am regretul multor plecări,
...Iar speranţele îmi sunt fericiri.
Mă răscolesc ciudate gânduri,
Mă amăgesc în clipe potrivite,
Am renunţat în repetate rânduri,
Iar vorbele îmi sunt otrăvite.
Mă pedepsesc în propriile vise,
Mă hărţuiesc în groaznicul real,
Am doruri mari încă nestinse,
Iar suferinţa-mi este ideal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu