La apus de soare este dusă iubirea,
steluţă în carul începutului de final,
pe căpruia lumină e palidă clipirea,
sub norii uitării fiind rece şi astrală...
Apus de soare e foc pe al inimii cer,
un fior dulce şi amar în gând solitar,
ce aleargă spre cel orizont grănicer,
cu speranţa păşirii în al iubirii altar...
Suflet lăstun cerul fierbinte zboară,
dinspre răsărit cu dorul spre apus,
tot ca pasărea Soare cea milenară,
căutând dimineţii iubirii alt răspuns...
(Lăstunul albastru – 22 aug. 2012)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu