luni, 13 februarie 2012

A Whisper Away - Semn de rac

Gândul tăbăcit
de singurătatea unei lacrimi
se-ngroapă
cu taină-nențeleasă
în mântuiri de schit.
Parcă...am auzit
foșnetul unui glas
bătând timid
în fereastra mea
ce dă înspre lume.
Dar, mi s-a părut.
N-a fost nimic.
Era doar ritmul fad
al unei bătăi de orologiu
ce cade peste treapta zilei
cu praf de timp.
M-am născut
cu semnul racului
înzidit sub coaste.
Tumultul pustiu,
încondeiat cu rănile lumii
mă dă doi pași-napoi,
ca să revin.

Whisper ~ 12.02.2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu