Radu Adrian Gelu - Gara aşteptării tristă...

Se zice că doar gările plâng,
la trenul ce şuieră prelung,
fără a săruta puţin peronul,
trecând iute ca şi Simplonul...

O viaţă păzit-am mica gară,
tristă-n aşteptare să apară,
trenul cel mai dorit-n popas,
să aleagă peronul cel retras...

Doar timpul trecu-n rostogol
prin gara speranţei în survol,
căci trenul iubirii cel aşteptat,
a face popas, nu s-a deranjat...

Batista-n lacrimi am fluturat,
de pe peronul cel abandonat,
în fiece zi la trecerea-i grăbită,
iubirea nicicum a fi ademenită...

Una cu peronul, sunt chiar gara,
înecând disperarea iarna, vara
tot flutur batista în scrâşnetul
roţilor neoprite... e trist baletul...