Petre Violetta - Labirintul minciunii

Un labirint de nuanţe pe sub ploaie
Prin care îmi pătrunde ochiul nins.
La poarta soarelui , credinţă şi bătaie
De clopot, vântul verde a aprins...

Şi nu mai vreau să pipăi pământean
Distanţa dintre ceruri , dezolanţe.
Eu, bietul om, îndatorat mirean
La poarta închisorii de creanţe

A creditorului deţinător de respiraţii
Pe care mi le cere insistent.
Când am făcut atâtea contestaţii!
La inspiraţie , am fost absent.

Eu, doar expir din urmă neputinţa
Şi mă sufoc de-atâta modernism.
Prefer să nu am aer, din dorinţa
De-a nu mă îneca într-un sofism,

Ce îmi induce-nşelăciunea din Cuvânt
Ce-a răstignit Iisuşi şi Minotauri,
Pe Minos am să-l scot dintr-un mormânt
Să-l metamorfozez lângă Centauri...

În Labirintul neputinţei mele
Mă întâlnesc cu taine şi destine,
Un Univers fixat între atele
De la căderea viselor divine...