Radu Adrian Gelu - Tăcerea, zăpadă grea...

Auzind tăcerea ca zăpadă grea,
în toţi porii înveşmântaţi-n ea,
mantie umedă pe suflul pustiu,
îmi pare tristeţea-n alb-argintiu...

Căutând sufletului căldura vie,
arunc visul-n stele din galaxie,
cu speranţa a găsi acel destin
dorit sub al inimii baldachin...

Spărgând tăcerea-n strigare mută,
fără ecou doar natura m-ascultă,
ca şi pe-o frunză căzută în uitare,
destinul îl voi avea-n reîncarnare...

Înfrunzind-n smirnă a vieţii copac,
valurile de tristeţe mi-s afrodiziac,
acoperind ramurile-i-n cea morfină,
speranţă că verdea iubire o să revină...