Mă şuieră vântul, mă-ngroapă neştirea
Şi ninge din ceruri albastră tăcere;
Mă doare şi-mi plânge din ceruri menirea,
Cuvântul ce-mi strigă de nori şi durere...
E vrajbă-ascuţită-ntre cer şi pământ;
Se-ating , se sărută şi-apoi se resping.
Eu stau ca o pândă şi scriu legământ
Şi peste cuvinte, blestemele ning...
O literă plânge , cu rana-i deschisă
Ar vrea să atingă o alta, sperând...
Se-opreşte din goană, speranţa ucisă
Scânceşte pe-o virgulă,pas aşteptând...
Silabele toate se pierd în derivă,
Un haos striveşte precarul cuvânt,
Se scrie în praful de stele misivă
E un început, sau un deznodământ?
Şi ninge din ceruri albastră tăcere;
Mă doare şi-mi plânge din ceruri menirea,
Cuvântul ce-mi strigă de nori şi durere...
E vrajbă-ascuţită-ntre cer şi pământ;
Se-ating , se sărută şi-apoi se resping.
Eu stau ca o pândă şi scriu legământ
Şi peste cuvinte, blestemele ning...
O literă plânge , cu rana-i deschisă
Ar vrea să atingă o alta, sperând...
Se-opreşte din goană, speranţa ucisă
Scânceşte pe-o virgulă,pas aşteptând...
Silabele toate se pierd în derivă,
Un haos striveşte precarul cuvânt,
Se scrie în praful de stele misivă
E un început, sau un deznodământ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu