Mihaela Aldea - Evadare

Ia-mă de mână!
Străini, fugim odată cu toamna
pe calea risipei
de gânduri.
prin foşnetul ocru,
clipe trecute tiptil ţin umbră.
salbă de oglinzi sparte
ne aruncă în păcat,
când două vise
păşind pe negrul nopţii
se mai ţin îmbrăţişate, de-un colţ de cuvânt...
n-au apucat încă răsăritul
din curcubeie de lacrimi
se trezesc doar la apus
atunci, înnoptarea ciocneşte
cristaluri de amintiri...
din veşnicia unei secunde
aninată de geana-ti
prelung căzută,
pe portativul c-o singură notă...
dintr-o simfonie
fără sfârşit şi fără
început.
a uitat să facă primul
pas.