până-ntr-acolo unde braţele
au să-mi ţâşnească ramuri,
înfometate de prezentul în care
uitarea ploii nu mai vine,
mai spune-mi,iară,
cum mă scoteai adeseori din mine,
cum aşteptam,
îmi strângeam sufletul într-un răboj de privire,
şi-l împingeam să treacă de nodul din gât
mai cu-n sughiţ de pomenire a vremurilor bune,
mai cu-n oftat, să cred că nu e nălucire,
mica minune, de-i spun
fericire.
zi-i,dorule,
de mare,de valul ce umple,
de ţărmul ce-l ţine alături,
cum două palme împreunate,
ţin norocul aproape,
spun nemuririi...amăgire!
zi-i,dorule,
că-n lume nu-i aşa,precum se spune,
că totul se plăteşte,
iar zâmbetul zadarnic te legi,
să-ţi fie zălog de cuvinte,
învinse mereu de trăire!
...
zi-i,dorule,
că pot trăi cu tine,
şi-mi e la fel cu tine să iubesc,
neştire de noapte şi raze de sori,
pot să le pierd zborului,
pot să le odihnesc lângă mine,
la fel, dacă stai sau de pleci,
ştiu că din nou ai să-mi vii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu