Când dragostea noastră mă consumă, eu mă comport ca marea,
De stânca deznădejdii risipit, mă cheamă într-un tot visarea,
Când, agitat de vânturile îndoielii, sunt aruncat pe ţărmul renunţării,
Mă reîntorc spăşit în largul liniştit căci nu pot să te dau uitării.
Îmi spun povestea, iar şi iar, în şoaptă pe nisipuri,
Căci o rescriu in mii de feluri necunoscute chipuri,
O strig puternic uneori, în valuri înspumate, mari,
Şi o înfruntă curajos, eroic, aceiaşi marinari.
Îmi port iubirea în adâncuri, o ţin îmbrăţişată,
Ea e regina mării mele pe veci înscăunată,
Îi sunt fidelul confident, îi sunt iubit secret,
Sunt toate astea şi mai mult, nu am nici un regret.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu