joi, 23 august 2012

DRUM SPRE LUMINĂ de Patricia Serbanescu

Nicicând nu m-oi mira vreodat’
Tot ce-i frumos, se-nvârte-n soare
Căci ni s-a dat un suflet minunat,

Să numai suferim atâta-nsingurare…
Chiar nu există vină, părând totul divin
Clipele-nşiruite ţin muzei paravan,
Şi din sclipiri de stele eternul feminin
Şade-n sublim, e muză, pe tainicul divan…

Nu orişicare nume, înscris într-un destin
Te va-nsoţii aievea, în viaţa zbuciumată,
El îţi va fi cum ştii, singurul dădător
De linişte, iubire, fiind scrijelit în piatră…
Şi simt că mă-nfior, nu sunt ceea ce-am fost
Nu te cunosc, dar sufletul mă-ndeamnă
Să te citesc cu drag, găsind în mine rost
Ne-om întâlni cu toţi, către aceeaşi vamă…

Iar legea ce-i divină nu o mai uneltesc
Căci ficare clipă din viaţă, e sublimă…
M-oi îndrepta spre frumuseţe, că iubesc!
Neîntrebând pe nimeni, de calea spre lumină…
Apoi, consult conştiinţa, ce nume a-nflorit
Frumosului din jur ce mă-mpresoară,
În numele iubirii, ce poate fi rostit
frumosul, gingăşia…vin dup-o viaţ-amară…

22.08.2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu