Bizare gânduri îmi clocesc în minte,
Cum că aş fi, din naştere, damnat
Să-mi fie sufletul, când prea fierbinte -
Când bulgăre de piatră, îngheţat.
Singurătatea-mi este buna soră,
Ce din pruncie m-a tot însoţit
Şi-n neagră clipă – şi-n veselă oră,
De încercări şi scârbe m-a ferit.
Când remuşcări adânci îmi dau târcoale,
Sau nu găsesc cărare spre-un liman,
Cu duioşie mi se-aşează-n poale
Şi mă alintă ca pe un puştan.
Când disperarea straşnic îşi întinde
Hidoase braţe, să mă-mpingă-n hău,
Cu grijă tandră sufletu-mi cuprinde,
Destinul ocrotindu-mi-l de rău.
Tu, buna mea, dragă singurătate,
În faţa ta eu fruntea mi-o înclin…
Din naştere – şi cred că pân’ la moarte –
Mi-ai fost, îmi eşti, fidelă, pe deplin…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu