Zbor - de Costel Suditu

Când de sunt fericit,
Chiar şi atunci numai în minte,
Din colţuri,
Te naşti un zbor de cuvinte,
Închis
În atâţi de eu şi de tu
Întrepătrunşi de mine şi de sunt;
Munte de munte promis
Lui cuvânt;
Şi cât de mult te asemeni tu
Cu două aripi!
Cu două aripi reci,
Dar atât de loiale zborului-zbor,
Ce cât de frumos te petrece,
Şi dulce-n visatul fior!

Când atunci de te ating
Să-ţi mai vrăjesc vreo două pene,
Cineva mi-ar spune”mortule”,
L-aş înţelege şi l-aş crede
Că mort sunt de penele tale,
Şi nu mai ştiu de nimic atunci
Când ţi le plămădesc să zbori frumos,
Nici măcar de mama mea care
A plâns când m-a născut,
Dar zbura
Zborul tău,
Ca şi tine acum,
Zborul meu.