Împlinire de Ovidiu Oana-pârâu

Se ghemuieşte astrul după un colţ de zare.

Răpus de truda zilei se lasă învelit

Cu voalurile nopţii şi cergile stelare,

Rememorându-şi drumul, visând la răsărit.

Pornise-n zorii zilei înviorat de ceaţa

Lăptoasă din iatacul iubitei lui trezite,

De alintări de valuri care-i mângâie faţa

Şi raze jucăuşe, asupra-i risipite.

Ea, primenită-n grabă, începe să se-ntindă

Spre mal purtând mareea, simbol de voluptate,

Iubitului să-i prindă privirea în oglindă

Şi să-i întoarcă zâmbet din unde sărutate.

Îmbujorat şi vesel escaladează munţii,

Cernând lumină-n codrii, cristale în izvoare,

O ciocârlie vornic, a dat semnalul nunţii,

Între solarul mire şi mult iubita-i mare.

Au petrecut trei zile, nuntaşi nenumăraţi,

În aer, pe pământuri şi în adânc de ape,

Ascunşi sub orizonturi, doar norii supăraţi,

Tunau că nu vrea vântul să-i ducă mai aproape.

El, tată în înalturi, ea, mamă roditoare,

Eterna lor iubire, chiar viaţa a născut,

Ea ziua îl dezmiardă cu blânda ei răcoare

În noapte-i face leagăn, abisul aşternut.