Povestea scribului începător de Iurie Osoianu

Mă întreb în sinea mea de ce poeții tac 

De ce a fost 
Să vin 
Să scriu 
Chiar nevoind în sinea mea s-o fac 
Dar undeva acolo sus s-a hotărât 
Să fiu poet 
Și nu doar surd, și nu doar bâlbâit 
Nu doar aschet 
Și restul zilelor lăsate pentru-acest pământ 
Să fie chin 
Să fie vers 
Să fie cânt 
Să fie numai adevărul pur 
Șoptit în albăstrimea cerului de guri 

Mă întreb în sinea mea de ce poeții tac 
Când țara este scoasă la mezat 
De ce citesc în ochii lor- 
Inloc de adevăr 
Ceva ce strigă numai pentru cer 
Când eu aș vrea că ei să strige pentru noi 
În ochii lor citesc 
Că sunt flămânzi 
Că sunt desculți 
Și goi 
Pentru tăcerea lor ei stiu că vor primi 
Arginți strălucitori 
Arginți furați 
Arginți din pătimiri 

Mă întreb în sinea mea de ce poeții tac 
Și nicidecu nu-i pot 
Veni răspunsului de hac 
Răspunsului scuipat 
De guri de scriitori 
În ochii triști 
A celor din popor- 
-Sperăm oricum, că va veni o zi 
Când treizeci trei de-arginți tăcuți 
Spălați 
Îi v-om primi 
Fiind poet și nu judecător 
Închei aici povestea mea- 
Povestea lor 

22 mai 2012
Moscova