Fumul toamnelor târzii de Boris Ioachim

Hei, iubito, tu mai ştii

Azi, când frunza-i încă-n ram –
Fumul toamnelor târzii,
Când în braţe te ţineam?

Mai ţii minte, tu, cum – vai!
-Sub năvala norilor –
Roua ochilor jertfeai
Pe mormântul frunzelor?

Cum, zadarnic, încercam
Să te alint, să te ogoi?
„Te iubesc”, îţi tot şopteam,
Sub plânsoarea tristei ploi.

Dar, din ochii tăi umbroşi,
Tot curgea firav izvor
Ce-i făcea tot mai frumoşi
Şi mă înecau în dor.

Dor de tine, de-al tău trup 
–Căci sosea plecarea ta –
Şi de tine să mă rup,
Nu-mi puteam imagina.

Lacrimile îţi sorbeam –
Însetat ca un beţiv…
Vorbe tandre-ţi îngânam,
Să mai stai – cătând motiv.

Friguroasă, îmi cereai,
Să te sorb, să te dezmierd…
Dar oricât mă-mbrăţişai –
Eu ştiam c-o să te pierd.

Şi –ai plecat…pe sub castani –
Sau, poate, salcâmi erau?!
Au trecut - puzderii – ani,
Dar ţin minte cum plângeau

Cu îngălbenite foi,
Spulberate-n vânăt vânt…
Prohodindu-ne pe noi
Cu un vaier, ca un cânt.

Ce-mi rostea dur şi concis 
–Sub al frunzelor prăpăd –
Că doar, câteodată, în vis,
Mai aveam să te revăd.

…Toamnă-i iar şi frunze cad –
Toamne-n goană au trecut…
Ani au curs pe-al vieţii vad –
Numa’ în vis te-am mai văzut.

Tot frumoasă, tot plângând
Cu acel chip fin, dar umbros…
Te-am purtat, te port în gând –
Tot te mai gândesc duios.

…Hei, iubito, tu mai ştii –
Azi, când sunt copac, nu ram -
Fumul toamnelor târzii, 
Când în braţe te ţineam?...