cum asteapta dimineata,fiorul cald
al primei raze, pe tampla...
Iubesc, ii spun in soapta inimii
mele ce se framanta,
in causul palmelor...inima, ce are
ochii tai...
poate de aceea,sufletul meu,cu
talpile ude de lumina,
e mereu in umbra ta...
si priveste...genele si irisul
intunecat,
cutremurator de frumos si rotund,al
acestei zile tinere...
Inca mai cred...
cu putere,cu dorinta,cu speranta!
Taci!...ii strig inimii,acestei
inimi ce plange la fereastra cenusie si rece,
cumplit de rece,al sufletului tau...
TACI!...AM PIERDUT...
Inca...
Dar nu mai e nimic...
plec cu capul in jos...infranta...
in pumnii stransi,INIMA, bulgar de
sare,
s-a spulberat demult...
Cornelia Stamati la
19 mai 2012·
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu