Cu sufletul,acasa... de Cornelia Stamati

Cand dorm, mi-e sufletul acasa

Atat de bland si trist, nemangaiat...

Respira adanc si tace ingenuncheat...

Cand dorm mi-e tampla uda si sfioasa.

Un geamat surd, imi sparge nefiinta

Si lacrima-nfioara, ochiul stins,

Nu vreau in plans, sa-mi pierd credinta,

Desi, demult in tample a nins...

Sub pleoape,amintiri colinda vii,

Miroase cald si bine, a bunica...

Bat orologii clipele tarzii...

Respir adanc si-ncerc sa alung frica...

Cand dorm, mi-e sufletul, acasa...stii?...