Privesc către munte cum strigă, cum
zbiară!
Şi-n lacrimi de roşu cum plânge o
creastă
Cerşind către boltă lumina cerească.
Secundele trec prin flăcări tot
drept
Şi geamătul crestei îl simt... ac în
piept,
Înţeapă adânc şi picurii-mi curg
Durerea-i prea mare şi braţele-mi
plâng.
Un vânt fulguit m-alintă doinit,
Îmi flutură haina, şi eu mă tot mint
Că-i dorul din tine, ce-i prins doar
de mine,
În nopţile pline, cerşindu-mi iubire.
Se mişcă frunzişul şi stau...
parcă-s goală,
De sfânta simţire ce-n trup mă
omoară
Tresar un minut şi seva-mi ascult,
Apoi mă scufund în neant, ca un
vânt.
Un strigăt de vultur aud şi mă
scutur...
Neantul îl las, sfioasă mă bucur,
Eu ştiu că eşti tu, venit de
departe,
Ca visul să-mi dai şi sărutul de noapte.
Irina
Nedelciu la 29 mai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu