Precum se întâlnesc
doi oameni care se cunosc,
Şi mi-am dorit în suflet să-ţi citesc,
Ninsoarea plopilor ce-n Mai se risipesc.
Am smuls din mine un banal îmi pare bine,
Căci tu păşeai ca-n ceruri mândră luna,
Zâmbeai cu ochii tăi, surâsul tău mi-erai totuna,
Cu o veşnică icoana vie, ce-şi poartă grav cunună.
Nu te-ai oprit să-ţi spun că, îmi eşti dragă,
Şi-mi amintesc şi acum de mersul tău cuminte,
Care-ţi saltă cămaşa spre-nainte,
Rănite păsări revărsate-n ne cuvinte.
Pe strada ta am mai trecut de-atâtea ori,
Să te-ntâlnesc măcar o dată aş fi vrut,
Că te-am văzu odată mi-a părut,
Mi te-ai ascuns în suflet ca un înger dispărut.
Mi-au nins zăpezile de acum pe tâmple,
Tu mi-ai rămas în suflet vie,
Încet pe strada ta, imaginea îmi reînvie,
Şi-mi bate inima precum, o cinteză în colivie.
Şi mi-am dorit în suflet să-ţi citesc,
Ninsoarea plopilor ce-n Mai se risipesc.
Am smuls din mine un banal îmi pare bine,
Căci tu păşeai ca-n ceruri mândră luna,
Zâmbeai cu ochii tăi, surâsul tău mi-erai totuna,
Cu o veşnică icoana vie, ce-şi poartă grav cunună.
Nu te-ai oprit să-ţi spun că, îmi eşti dragă,
Şi-mi amintesc şi acum de mersul tău cuminte,
Care-ţi saltă cămaşa spre-nainte,
Rănite păsări revărsate-n ne cuvinte.
Pe strada ta am mai trecut de-atâtea ori,
Să te-ntâlnesc măcar o dată aş fi vrut,
Că te-am văzu odată mi-a părut,
Mi te-ai ascuns în suflet ca un înger dispărut.
Mi-au nins zăpezile de acum pe tâmple,
Tu mi-ai rămas în suflet vie,
Încet pe strada ta, imaginea îmi reînvie,
Şi-mi bate inima precum, o cinteză în colivie.
Catalin Ciorba
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu