Culorile iubirii de Ene Adrian Daniel

Au răsărit flori pe câmpie,

Câtă culoare în priviri!
Cu verde scriu o poezie,
E vremea marilor iubiri.

Maro sunt pomii prin grădină,
Pe ramuri mugurii-s verzui,
Zăresc o rază de lumină,
Plecând din ochii tăi căprui.

Albastre râuri vin, inundă
Iubirea noastră de cristal,
În Marea Neagră ne afundă,
Al dragostei, năvalnic val.

Părul bălai, spice în plete,
Căzând pe umerii golaşi,
Lacrimi îţi sorb, cumplită sete
Când inima secată-mi laşi.

Ţi-e pielea toată aurie,
Sânii ca strugurii de dulci,
Porţi frunză galbenă din vie,
În roua zilei o arunci.

Ai buzele roşii ca macul,
Mă ameţesc când te sărut,
Durerii mele vei fi leacul,
Din dor iubirea s-a născut.

Contur de antică statuie,
Cu patimi sidefii cioplesc,
Bat suferinţa gri în cuie,
Port crucea celor ce iubesc.

Aura ta mă înconjoară,
Icoana mea fără de preţ,
Vom dezlega în astă seară,
Misterul de la Voroneţ.

Eşti mai fierbinte decât vara,
Încep uşor să mă topesc,
Din lumânare pică ceara,
Să ardă veşnic îmi doresc.

Ce roză este acum viaţa
După o noapte de amor,
Îmbătrânind, se lasă ceaţa,
Mucegăind culori ce mor.