un strigăt neauzit
se desprinde din mine,
din oceanul rotit al stihiilor
ce mă supun
şi se face arc peste cer
Nici nu mai ştiu
cum e
când mă adun –
sunt doar deschidere
şi-o lumină tresaltă în mine,
semn pentru drum
De când ai plecat,
am învăţat să respir litere
şi alfabetul răspândit
în scrisorile tale
îmi face mersul mai viu,
mai înalt
Am sufletul transparent
de iubire
şi păsările se rotesc atât de sus
parc-ar scrie cu aripile
gând înflorit spre tine dus
Simt un avânt de sevă în mine,
devin copac,
nici rădăcina nu se mai ţine –
vrea să m-apleci
peste margine
şi-n noaptea asta,
chiar fără tine,
tot am să ard.
se desprinde din mine,
din oceanul rotit al stihiilor
ce mă supun
şi se face arc peste cer
Nici nu mai ştiu
cum e
când mă adun –
sunt doar deschidere
şi-o lumină tresaltă în mine,
semn pentru drum
De când ai plecat,
am învăţat să respir litere
şi alfabetul răspândit
în scrisorile tale
îmi face mersul mai viu,
mai înalt
Am sufletul transparent
de iubire
şi păsările se rotesc atât de sus
parc-ar scrie cu aripile
gând înflorit spre tine dus
Simt un avânt de sevă în mine,
devin copac,
nici rădăcina nu se mai ţine –
vrea să m-apleci
peste margine
şi-n noaptea asta,
chiar fără tine,
tot am să ard.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu